Bucătarul francez Alain Leloup a dat un masterclass gastronomic despre cum să combinăm bucatele franceze cu vinul moldovenesc
Bucate franceze pe gustul moldovenilor. Asta a pregătit maestrul bucătar francez Alain Leloup în cadrul unui master-class gastronomic organizat la o vinărie din ţară.
Zeci de bucătari-şefi din restaurantele din Capitală au aflat cum se prepară renumitele sosuri tradiţionale franceze care au cucerit întreaga lume. Maestrul bucătar francez a pregătit fileu de vită şi creveţi cu trei feluri de sosuri.
"Gustul bucatelor diferă în funcţie de ceea ce pregăteşti. Untul tinde să dea mâncării o notă de caramel, pe când uleiul de măsline păstrează gustul de măsline", a spus bucătarul francez.
Alain Leloup a învăţat să gătească de la tatăl său. La 14 ani, a început să lucreze în bucătărie, iar ulterior a preluat afacerea părinţilor. Acum nu mai găteşte în restaurant, dar călătoreşte prin lume pentru a-i învăţa şi pe alţii tainele gastronomiei.
"În primul rând contează experienţa şi cunoştinţele. Sosul e precum vinul, un ansamblu de ingrediente. Ceea ce punem în sos îl poate face extraordinar sau mai puţin bun", a mai adăugat acesta.
Chef-ul francez a pregătit sosul "BÉARNAISE" din unt topit, gălbenuş de ou, vin alb, sare, piper şi mărar, pe care l-a asortat cu muşchi de vită. Un alt sos denumit "PÉRIGOURDINE" a fost pregătit separat pentru file.
"Mi-a plăcut vita care a fost gătit tot în bulion de vită concentrat. A fost pregătită pe gustul meu aşa rare. Aşa îmi place şi mie, mereu aşa mănânc. 100 de procente o să implementăm şi noi acest sos care este făcut din bulion de vită concentrat", a comunica proprietarul restaurantului, Anatolie Semionov.
" Mi-a plăcut chestia cu carnea operativitatea, repede gătit, dus la cuptor. Chiar este ceva foarte ok, pentru că până la urmă trebuie să fie repejor, pe lângă bun", a spus Marian Danu, bucătar şef.
Bucătarii restaurantelor din Capitală au rămas impresionaţi şi de sosul "PROVENÇALE", pregătit din ardei, roşii, ceapă şi vin alb. Acesta a fost servit cu creveţi.
"M-a uimit foarte mult musheţelul de vită cu pasta de trufelli, într-adevăr este ceva deosebit, combinaţia este perfectă. Creveţii cu sosul cu ardei gras, usturoi, tot a fost gustos. În principiu, francezii au tradiţia de a pune multe ierburi", a spus Vitalie Iurco, bucătar şef.
Şi pentru că bucatele sunt mai gustoase cu un pahar de vin, Brigitte Leloup, soţia lui Alain Leloup şi vicepreşedintele Asociaţiei Somelierilor Europeni, le-a recomandat bucătarilor cum să asorteze băuturile.
"Acest tip de mâncare trebuie servit cu vin alb sec. Pentru acest file de vită am recomanda vin fetească neagră şi rară neagră", a spus Brigitte Leloup, vicepreşedinta Asociaţiei Somelierilor Europeni.
Masterclass-ul gastronomic de asociere a vinurilor moldoveneşti cu diferite bucate a fost organizat şi finanţat de USAID şi guvernul Suediei.
Fapt divers
- IMAGINI care au stârnit furie: O mamă a fost filmată în timp ce îi dădea copilului ei să bea vin (VIDEO)
- Ziua Vinului la Comrat. Bucate alese şi vinuri selecte, expuse de Autonomie
- ATMOSFERĂ DE SĂRBĂTOARE! Ce bucate gătesc moldovenii pentru masa de Revelion
- În rând cu lumea: De Anul Nou au avut masa doldora de bucate, iar a doua zi au aruncat mâncarea
- Motivul pentru care preţurile la vin vor fi mai mici în acest an