Mii de bucureșteni, privilegiați să locuiască lângă biserici, au putut sta la geam să urmărească slujba de Înviere. Au strigat în întunericul serii de primăvară “Hristos a înviat” și li s-a răspuns.
Au cântat împreună și când au mers la culcare și-au lăsat candelele la geam, să pâlpâie în întuneric, ca o speranță.