Bucurie de Paște. Deputați și miniștri PDM vor să aducă zâmbete în familiile nevoiașe (VIDEO)
Deputaţii şi miniştrii Partidului Democrat s-au alăturat campaniei de caritate "Împreună pentru fiecare". Din banii donaţi urmează să fie procurate coşuri de Paşte, care vor fi dăruite săptămâna viitoare familiilor nevoiaşe.
Coşul de Paşte va conţine tradiționalul cozonac, vin, dar şi dulciuri.
"Eu îmi aduc aminte când eram mic de Paşti întotdeauna aveam un cadou foarte simplu, foarte modest, o pereche de sandale, o camaşă sau altceva. De aceea m-aş bucura dacă contribuţia noastră ar aduce mai multe bucurii la copii nevoiaşi", a spus președintele de onoare al PDM, Dumitru Diacov.
"Noi cei de la Partidul Democrat o facem tradiţional şi suntem foarte bucuroşi că această donaţie va ajunge la destinaţie", a spus deputatul PDM, Marcel Răducan.
"Am făcut-o cu mult drag şi mult respect pentru cetăţenii municipiului Chişinău şi îmi doresc din suflet ca aceste frumoase sărbători să aducă linişte, căldură, lumină, pace, înţelepciune în fiecare familie", a declarat deputatul PDM, Valentina Buliga.
Gestul a fost urmat şi de către miniştrii PDM. Ei spun că vor să le facă o supriză familiilor cu venituri modeste.
"Sper că fiecare membru din Partidul Democrat o să facă câte o donaţie pentru familiile care sunt social vulnerabile, care nu pot să-şi ia un cadou de sărbătorile de Paşti", a spus ministrul Construcţiilor şi Dezvoltării Regionale, Vasile Bâtca.
"Este foarte frumos să dăm dovadă de solidaritate umană în preajma sărbătorilor pascale. Acesta este motivul principal pentru care vin cu toată simpatia pentru a fi alături de colegii mei şi a fi alături de oamenii din Republica Moldova", a spus ministrul Culturii, Monica Babuc.
Campania de caritate "Împreună pentru fiecare" se va încheia săptămâna viitoare, iar cadourile vor ajunge la destinatari în ajunul sărbătorilor pascale. În cadrul ediţiei din anul trecut a campaniei, au fost colectaţi peste 72.000 de lei şi ajutate 400 de familii.
- Câţiva miniştri care au degrevat din funcţii pentru a participa în campania electorală s-au întors în Executiv
- "Împreună pentru fiecare", la a doua ediţie. Partidul Democrat a dat startul campaniei de caritate
- Preşedintele PDM, Marian Lupu, s-a alăturat campaniei de caritate "Împreună pentru fiecare"