Bucurie în casele moldovenilor. Pâinea socială poate fi găsită, din nou, pe rafturile magazinelor
Pâinea socială "Chişinău", produsă de combinatul Franzeluţa, a ajuns, din nou, pe mesele moldovenilor. Zeci de oameni au mers dis-de-dimineaţă, la magazin, că să cumpere acest produs. Consumatorii spun că au aşteptat cu nerăbdare această pâine, care este ieftină şi gustoasă.
"De obicei pensionarii sau, totuşi se simte pătura social vulnerabilă, care întreabă pâinea aceasta. Pe parcursul zilei avem cumpărători după cum vedeţi în permanenţă", a spus administratorul unui magazin, Marina Negară.
Oamenii au primit cu bucurie vestea revenirii pâinii sociale pe rafturile magazinelor:
"Te ţii sătul cu această pâine. Că cealaltă pe care o fac boierii umflată, mănânci şi nu înţelegi nimic. Chiar m-am mirat. Ne place."
"E o noutate bună. Cu pensia noastră de 400 de lei nu o duci. Azi cu şase lei iată două persoane o ducem. Mâine, iar voi veni la această oră că să reuşesc să cumpăr".
"Mi-au transmis că s-a ieftinit pâinea şi de asta am venit. Şi veţi veni în fiecare zi? Numaidecât. Poate vor aduce şi la ţară aşa pâine"
Reprezentanţii combinatului de panificaţie susţin că, în ultimul an, pâinea socială a fost solicitată de mai mulţi vârstnici.
"Este posibil că o să fie solicitată mai mare cantitatea de aceea noi îndemnăm şi alţi producători din municipiul Chişinău, dar şi din republică să producă această pâine fiindcă păturile social vulnerabile au nevoie de această puţine", a spus managerul combinatului de panificaţie, Igor Mucuța.
Noua linie de producere a combinatului va furniza, în fiecare zi, aproape 5.000 de pâini sociale. Fiecare cântăreşte 650 de grame şi costă trei lei.
"Am început să facem pâinea socială pentru a face clienții noștri mai fericiți, pâinea noastră mult așteptată. Lucrăm și noaptea pentru ca oamenii să aibă dimineața pâine proaspătă pe masă", a spus tehnologul Nadejda Pacenscaia.
Produsul revenit în vânzare la solicitarea premierului Pavel Filip.
Pâinea socială a fost scoasă de pe piaţă la sfârșitul anului 2014, din cauza unei defecțiuni tehnice a liniei de producere.