Bucurie mare pentru familia cu opt copii din Dâşcova: au primit în dar o vacă
Familia nevoiaşă din satul Dâşcova, raionul Orhei, despre care postul nostru de televiziune a difuzat un reportaj săptămâna trecută, a primit în dar o văcuţă. Un bărbat din Capitală a văzut povestea femeii care creşte singură opt copii şi un nepot şi a decis să o ajute.
El şi-a mobilizat colegii de muncă şi a reuşit să strângă banii necesari pentru a cumpăra animalul care îi va asigura pe cei mici cu lapte şi brânză.
Femeia le este foarte recunoscătoare oamenilor de bună-credinţă care au ajutat-o.
Eugeniu Cernic a decis că văcuţa este un dar potrivit, pentru că aşa copiii vor avea parte de lapte şi brânză proaspătă în fiecare zi.
"Le dăruim o văcuţă, ca să aibă în gospodărie, ca să hrănească copilaşii. O să aibă un ajutor foarte bun de la văcuţă. Lapte proaspăt în fiecare zi, brânză, tot ce trebuieşte pentru copilaşi", a spus directorul unei fabrici de mobilă, Eugeniu Cernic.
Vaca a fost cumpărată de la un bărbat din comuna Bubuieci, care a adus şi el daruri copiilor.
Săptămâna trecută, angajaţii Inspectoratului de Poliţie din Orhei au adus mai multe daruri familiei. Iulia Rusu are opt copii şi un nepoţel de doar trei ani.
- "Paștele pentru fiecare": Democrații au pus umărul la renovarea casei unei familii nevoiașe din Anenii Noi
- Motivul BIZAR pentru care o familie de imigranţi nu a primit cetăţenia Elveţiei
- HAIOS! O VACĂ a plecat la MARE! Cum a fost surprinsă pe autostradă (VIDEO)
- Competiţie BIZARĂ! Cine aruncă balegă de vacă mai departe, acela câștigă
- ACCIDENT FATAL la Ştefan Vodă! Un minor a murit după ce a intrat cu motocicleta într-o vacă
- Polițiștii din Orhei, sensibilizați de DRAMA unei familii nevoiașe cu șapte copii (VIDEO)