Bucurie pentru copiii din satul Ciulucani! Grădinița a fost renovată din grantul oferit de Guvernul României (FOTOREPORT)
Cei 70 de pici din satul Ciulucani, Teleneşti au parte de condiţii mai bune în noua lor grădiniţă. Aceasta a fost renovată din banii României. În instituţie au fost efectuate lucrări interioare şi exterioare, iar grupele au fost dotate cu tot mobilierul necesar.
Până acum, copiii din Ciulucani erau nevoiţi să meargă la o grădiniţă amplasată într-o casă de locuit. Din banii oferiţi de Guvernul României, a fost renovat un bloc al gimnaziului din localitate, iar picii vor avea parte de cele mai bune condiţii.
"Avem spaţiu, avem săli luminoase şi copilaşi vom avea. Totul s-a făcut de la zero", a declarat Olga Ceban, directoare grădiniţei.
"Avem mobilier nou, dispunem de patru grupe, avem mulţi copii care doresc să vină aici. Aici e foarte bine, e bine-venit ceea ce s-a făcut", a spus Inga Ţâburilă, educator.
Alvina Cebotari are trei copii. Cei doi băieţei ai femeii au mers la grădiniţa veche, acum mezina familiei va merge la grădiniţa proaspăt amenajată.
"Au fost nişte condiţii într-adevăr prea rele, pentru că într-adevăr când sunt mulţi copii dormeau câte trei pe pat. În prezent am deschis această grădiniţă mare şi frumoasă, că avem deja unde copii noştri să se ocupe, chiar un concert mai frumos vor face", a zis Alvina Cebotari, părinte.
"Toate comodităţile le au copii şi cred că o să le fie foarte comod în noua grădiniţă."
"Ne bucurăm nespus pentru această frumoasă grădiniţă. Să se bucure de această grădiniţă frumoasă lucrătorilor şi toţi care au participat la această deschidere."
L-a inaugurare micuţii le-au mulţumit oaspeţilor cu cântece şi poezii.
" Suntem fericiţi că avem această frumoasă grădiniţă. Îmi place măsuţele, scăunelele şi chiar jucărelele."
" Îmi place grădiniţa foarte tare. Foarte tare noi mulţumim României."
Pentru renovarea acestei grădiniţe au fost alocate trei milioane de lei, dintre care două milioane 400 au fost oferite de Guvernul României.
"Am beneficiat de susţinerea constantă a Guvernului Republicii Moldova şi totodată ne-am bucurat că şi aici am văzut oameni gospodari care au înţeles importanţa acestui edificiu pentru viitorul acestor copii frumoşi", a menționat Daniel Ioniță, ambasadorul României în Republica Moldova.
"Eforturile Ministerului Educaţiei, Culturii şi Cercetării în ultima perioadă de timp sunt îndreptate spre realizarea acestui deziderat "Acasă condiţii mai bune educaţionale."", a declarat Igor Şarov, Secretar General de Stat.
Până acum din banii Guvernulu României au fost renovate 933 de grădiniţe din Republica Moldova.