Bucurie pentru locuitorii din Pârliţa. Drumul din localitate are treceri pentru pietoni, marcaje şi indicatoare rutiere
Un drum local, de aproximativ doi kilometri, a fost inaugurat astăzi în satul Pârliţa, raionul Ungheni. Acesta asigură accesul oamenilor spre gimnaziul și muzeul din sat, precum şi conexiunea dintre drumurile locale şi cele naționale, care duc spre Chişinău şi Făleşti.
Drumul reparat este singurul din satul Pârliţa care are trotuar, treceri pentru pietoni, marcaje şi indicatoare rutiere.
"Drumul s-a construit din nou. Am reuşit să mai construim varianta albă încă şase drumuri. Avem multe drumuri de făcut, avem nevoie de susţinere, avem nevoie de finanţe pentru că noi trebuie să reconstruim localitatea noastră în stil european, acolo unde tindem cu toţii", a menţionat primarul comunei Pârliţa, Ion Bejan.
Valoarea proiectului este de peste 9 milioane de lei. Cea mai mare parte din sumă a fost alocată din Fondul Naţional de Dezvoltare Regională, iar autorităţile locale au contribuit cu 150 000 de lei.
"Cetăţenii acestui sat frumos au participat gratis la lucrări. Deci au fost zilnic câte 10-12 cetăţeni care munceau de rând cu cei care erau salarizaţi ca să terminăm cât mai repede şi să se bucure de darea în exploatare a acestui drum", a spus ministrul Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor, Marcel Răducan.
Locuitorii din Pârliţa speră că toate drumurile din sat vor fi reparate la fel de calitativ.
"Era un drum chiar foarte rău şi este nevoie. Ar fi mai bine chiar toate drumurile să fie făcute, dar e nevoie de timp".
"Era foarte greu de mers pe acest drum. Imposibil! Toţi înconjurau satul".
"Am mers prin glod, nu era drum deloc. Acum merg rutierele, le-au permis prin sat".
În acest an, din Fondul Național de Dezvoltare Regională au fost alocate aproximativ 187 de milioane de lei pentru realizarea a 34 de proiecte.