Bucurie pentru locuitorii satelor Feşteliţa şi Marianca de Jos. Drumul de legătură a fost reparat
Drumul care face legătură între satele Feşteliţa şi Marianca de Jos din raionul Ştefan Vodă a fost renovat. Proiectul în valoare de 19 milioane de lei a fost realizat cu bani din Fondul pentru Dezvoltare Regională.
Localnicii sunt bucuroşi că nu vor mai fi nevoiţi să parcurgă 12 kilometri în plus pentru a ajunge la drumul naţional Chişinău - Ştefan Vodă.
Lucrările de construcţie au durat aproximativ trei luni, timp în care au fost reabilitați cei 3,8 kilometri de drum.
"Avem o scurtătură de 12 km mai puţin. Transportul de pasageri şi el s-a intensificat în zona respectivă", a declarat primarul satului Feşteliţa, Nicolae Tudoreanu.
Localnicii susţin că până acum mergeau pe un drum de ţară, aflat într-o stare deplorabilă:
"Într-adevăr tehnologii europene se văd după calitatea drumului. Anterior locuiam la capătul satului, acum la intrare în sat."
"Este comod de a comunica între sate, deci este un drum binevenit, aşteptat de zeci sau poate chiar sute de ani."
"Chiar anul trecut când stăteam aici, părea un vis doar, credeam că nu-i posibil atât de repede, a fost foarte bine că s-a dat în exploatare atât de rapid."
"Noi practic de la Agenţia de Dezvoltare Sud am beneficiat în raionul Ştefan Vodă în jur de 100 milioane de lei, am construit un drum de 18 km în localitatea Talmaza, deci 4 km Carahasani-Antoneşti", a declarat preşedintele raionului Ştefan Vodă, Nicolae Molozea.
Ministrul Dezvoltării Regionale spune că obiectivul autorităţilor este să le ofere tuturor cetăţenilor acces la servicii publice de calitate.
"Guvernul acordă o atenție deosebită la drumuri. Este vorba de acei 1.200 kilometri, câte un kilometru în fiecare comună", a declarat ministrul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, Liviu Volconovici.
"Cu guvernarea pe care o avem putem să realizăm lucruri frumoase și proiecte și să aducem condiții pentru populația din sectorul rural", a spus directorul ADR Sud, Maria Culeşov.
Pentru reabilitarea celor peste 1.200 de kilometri de drumuri locale se vor aloca 1,6 miliarde de lei, bani din Fondul Rutier şi din bugetul de stat.
Social
- Gaburici: Peste un an Arena Chişinău va putea deja găzdui competiţii sportive şi evenimente culturale
- Bun venit pe lume a ajuns la Ungheni. Peste 100 de bebeluși au primit cutia-cadou de la Fundația lui Vlad Plahotniuc, Edelweiss
- Pedeapsă mai dură pentru şoferul din Ştefan Vodă care a OMORÂT un bebeluş de doar patru luni
- Parlamentul a aprobat proiectul ce prevede subvenţionarea locurilor de muncă pentru şomerii din mai multe categorii