BUCURIE ȘI SURPRIZE PENTRU COPII. Teatrele de păpuşi din toată ţara se reunesc la festivalul "Acasă la Guguţă"
Embed:
Teatrele de păpuşi din toată ţara se reunesc pe aceeaşi scenă cu ocazia deschiderii unei noi ediţii a Festivalului pentru Copii "Acasă la Guguţă". Primul spectacol s-a jucat ieri, iar evenimentul a coincis cu aniversarea a 26 de ani de activitate a Teatrului "Guguţă". Sala a fost arhiplină, iar micii spectatori au cântat în unison "La mulţi ani".
Festivalul a început cu piesa "Hârzobul". Cei mai fericiţi au fost micuţii care au văzut pentru prima dată un spectacol de păpuşi.
"Mi-a plăcut când se sting luminile, când apoi luminează frumos."
"Mi-a plăcut partea ceea când câinile o urmărea pe pisică. Este prima dată când vin la teatru. "
"Mi-a plăcut cum vânătorul a împuşcat iepurile şi mi-a plăcut de fetiţă."
Profesorii copiilor spun că încearcă să organizeze mai des vizite la teatru, pentru că aşa elevii învaţă multe lucuri noi.
"Îndemn toată lumea să meargă la teatru, fiindcă orice spectacol ne învaţă, ne educă, ne face mai buni, mai prietenoşi, mai darnici", a spus Angela Railean, profesoară Liceul Teoretic "Litterarum".
"Mă bucur că se organizează în fiecare an acest festival, aşa să-şi mai amintească lumea de noi. Arta păpuşărească nu este apreciată în Republica Moldova, iar lumea fuge de chestia asta", a zis Eugeniu Nicov, păpuşar Teatrul "Guguţă".
Până duminică, pe scena teatrului "Guguţă" vor fi prezentate câte două spectacole în fiecare zi. La eveniment participă şi artişti din toată ţara.
"Nu putem să mergem cu toţii în Tiraspol, dar şi acolo se face artă şi acolo se face teatru. Noi avem nevoie ca dumneavoastră să veniţi, să priviţi un spectacol, după care să-l analizăm. Copiii trebuie educaţi, iar menirea teatrului asta este", a menționat Gabriela Lungu, directorul Teatrul "Guguţă".
Cu ocazia împlinirii a 26 de ani de la fondare, în curtea teatrului "Guguţă" a fost amenajat un teren de joacă nou.