Bugetul de stat tăiat de alianţa ACUM-PSRM. Opoziţia a criticat dur modificările: V-aţi gândit să faceţi economii din contul cetăţenilor
Cheltuielile pentru realizarea mai multor proiecte sociale prevăzute pentru acest an de Guvernul Filip au fost tăiate de Parlament. Printre acestea se numără reparaţia grădinițelor şi dezvoltarea infrastructurii. S-a renunţat la ele în urma modificării bugetului de stat pentru anul 2019, votat, ieri, în prima lectură de majoritatea PSRM-ACUM. Proiectul de lege prevede diminuarea veniturilor cu aproximativ 1,5 miliarde de lei, dar şi a cheltuielilor - cu puţin peste 1,3 miliarde de lei.
"Aceste date cu care venim sunt ajustate la indicatori bugetari pe venituri, cheltuieli şi soldul bugetar, reieşind din prognozarea indicatorilor principali macroeconomici, care au fost coordonate cu Fondul Monetar Internaţional, în cadrul misiunii desfăşurate în luna iulie", a menţionat Natalia Gavriliţa, ministru al Finanţelor.
Opoziţia a criticat dur aceste modificări.
"V-aţi gândit să faceţi economii din contul cetăţenilor. Aţi tăiat două milioane de lei din proiectul de construcţie a locuinţelor sociale. Minus 320 de milioane de lei de la reparaţia drumurilor, minus 31 de milioane de la procurarea ambulanţelor, minus 30 de milioane de repararea grădiniţelor, minus 230 de milioane de la sănătate şi aţi anulat programul DAR "1+3". Nu cred că pentru asta v-au votat cetățenii", a declarat Pavel Filip, deputat PDM.
Unii deputaţi s-au interesat de soarta programelor iniţiate de executivul precedent. Printre aceste se numără şi proiectul "Drumuri Bune".
"Întrebarea ţine de calitate şi nivelul de executare a investiţiilor în infrastructură şi anume ceea ce ţine de drumuri", a menţionat Dumitru Alaiba, deputat PAS.
"Primăriilor, APL-urilor, li s-a propus să aleagă câte un kilometru de drum. Trebuie să vă spun că cea mai populară distanţă, deci mai popular drum ales a fost drumul de la biserică până la cimitir, nu e glumă e aşa, este strigător la cer", a precizat Vadim Brînzan, ministru al Economiei şi Infrastructurii.
"Pe bune Dumneavoastră spuneți că e strigător la cer că s-au construit în sate drumuri de la biserică la cimitir. Dacă da, e foarte trist. Eu m-am născut şi am crescut într-un sat şi eu ştiu sigur că marea majoritate din cei care sunt în această sală ştiu ce înseamnă un drum de la biserică spre cimitir", a declarat Monica Babuc, vicepreşedinte al Parlamentului, deputat PDM.
"La capitolul protecţia socială vedem o micşorare de alocaţii. Cel mai mult mă îngrijorează programul "Prima Casă", programul care vine în susţinerea tinerilor. Dacă nu cumva corect aţi apreciat aceste diminuări de micşorare a cuantumului de 13 milioane de lei?", a subliniat Corneliu Padnevici, deputat PDM.
"Chiar dacă noi avem un ritm dublu de solicitări, acestea pot fi acoperite din contul bugetului de stat, în acelaşi timp, ministerul Finanţelor va face o evaluare a acestui program, după ce se va întâlni cu beneficiarii", a punctat Natalia Gavriliţa, ministru al Finanţelor
Deputaţii din majoritatea parlamentară PSRM-ACUM au susţinut poziţia ministerului Finanţelor.
"Situaţia actuală este una picantă, pentru că Guvernul a fost creat la mijlocul anului bugetar, el a fost obligat să execute bugetul elaborat de voi, nu au fost resurse în buget pentru acoperirea financiară", a precizat Vladimir Golovatiuc, deputat PSRM.
Ca urmare a modificărilor aprobate pentru anul 2019 veniturile bugetului de stat vor fi de 40,6 miliarde de lei, iar cheltuielile, de 46,3 de miliarde de lei. Documentul urmează să fie votat în lectură finală, la o sesiune extraordinară care va fi organizată în august.
Fostul ministru al Finanţelor, Ion Chicu, a postat pe pagina sa de Facebook un mesaj despre faptul că în prima jumătate a anului, încasările la bugetul de stat au crescut cu 5,3%, comparativ cu perioada similară a lui 2018.
Ion Chicu a precizat că principalele tipuri de venituri, la care se estimează majorări, sunt impozitul pe venit al persoanelor fizice, ca urmare a reformei salariale în sistemul bugetar, şi încasările de TVA la mărfurile importate, cele produse și la servicii. Fostul ministru al Finanţelor a precizat că aceste creşteri au devenit posibile şi datorită reformei fiscale, prin care au fost diminuate mai multe impozite, ceea ce a sporit nivelul de achitare.
- Chirtoacă: Igor Dodon primeşte, în continuare, bani de la ruşi. Află pentru ce are nevoie şeful statului de cel puţin jumătate de milion de euro
- Noi detalii în cazul banilor falşi găsiţi într-o tipografie din Istanbul
- Modificări la buget, aprobate de alianța ACUM-PSRM: Mai puţine investiţii, mai puţini bani pentru drumuri, grădiniţe şi sănătate