"Bugetul țării, în situație critică". Ministrul Finanțelor, despre PERICOLUL ce ne paște dacă nu se găsesc soluții
Bugetul țării se află într-o situație critică, iar pentru a face față situaţiei în următoarelor șase luni este nevoie de identificarea soluțiilor neordinare, dar și de aprobarea proiectului de buget pentru 2016. Declarația aparține ministrului de Finanțe, Octavian Armașu.
"Dacă în luna ianuarie situația la buget a fost mai bună ca urmare a veniturilor mai mari acumulate în decembrie, atunci în luna februarie va fi foarte dificil. Dacă se mențin cheltuielile la nivelul lunii ianuarie, riscăm să avem un deficit de un miliard de lei", a mai spus ministrul Finanțelor, Octavian Armașu.
Potrivit ministrului, proiectul de buget pentru anul 2016 trebuie aprobat de urgență, dar trebuie să se țină cont și de calitatea acestuia.
Armașu a mai spus că în linii generale proiectul bugetului și politica monetară este aproape gata, iar săptămâna viitoare acesta ar putea fi prezentat Guvernului și trimis spre negociere partenerilor de la FMI.