Buletin de vot neobişnuit la Comrat, în formă de broşură. Candidaţii nu au încăput în unul obişnuit
Cu buletinul-broşură de la Comrat nu-i de glumă. Este chiar mai dificil. Membrii comisiilor electorale locale vor fi instruiţi pentru ca ei, la rândul lor, să poată răspunde la întrebările alegătorilor legate de procesul de vot cu buletinul-broşură. Această formă deosebită a fost adoptată, deoarece pentru funcţia de consilieri ai municipiului Comrat s-a înscris un număr record de candidaţi.
Buletinul de vot pentru alegerea Consiliului Municipal Comrat are 8 pagini, în care sunt înscrişi 87 concurenti electorali.
Pentru tipărirea buletinului-broşură, statul va cheltui mai mulţi bani decât pentru imprimarea buletinelor obişnuite. Asta pentru că este nevoie de mai multă hârtie, iar procesul de tipărire va fi mai complicat. Potrivit preşedintelui Comisiei Electorale Centrale, Iurie Ciocan, nu a fost, deocamdată, estimat costul total al buletinului-broşură.
Cu toate acestea, alegătorii din Comrat sunt rugaţi să fie foarte atenţi, deoarece este dificil să găseşti numele candidatului dorit. Şi mai atenţi trebuie să fie reprezentanţii birourilor electorale la numărarea voturilor.
La alegerile din 5 iunie sunt aşteptaţi la urnele de votare aproximativ 11.000 alegători. Dintre cei 87 de concurenţi electorali, doar 10 sunt reprezentanţi ai formaţiunilor politice. Ceilalţi sunt candidaţi independenţi.