Bulgaria expulzează un diplomat rus suspectat de spionaj
Guvernul Bulgariei a anunţat, vineri, decizia de expulzare a unui diplomat rus suspectat de activităţi de spionaj care au vizat inclusiv efectivele militare americane, potrivit Mediafax.
Procurorul general din Bulgaria, Ivan Geşev, a anunţat vineri că există dovezi despre activităţi de spionaj efectuate de un diplomat rus. Cazul a fost semnalat Ministerului bulgar de Externe, conform site-ului Novinite.com.
Potrivit autorităţilor de la Sofia, un diplomat rus a colectat în ultimii trei ani informaţii cu caracter militar, inclusiv despre activităţile trupelor americane aflate pe teritoriul Bulgariei. Un cetăţean bulgar este acuzat de complicitate cu diplomatul rus.
Ministerul bulgar de Externe a anunţat că diplomatul rus va fi expulzat. "Un diplomat de la Ambasada Rusiei din Sofia este declarat persona non grata din cauza unor activităţi incompatibile cu statutul diplomatic şi are la dispoziţie 72 de ore pentru a părăsi ţara. O notă diplomatică i-a fost înmânată adjunctului ambasadorului Rusiei, care a fost convocat la Ministerul bulgar de Externe", a anunţat instituţia, pe site-ul propriu.
La sfârşitul lunii septembrie, Bulgaria a expulzat alţi doi diplomaţi ruşi acuzaţi de spionaj. Rusia a respins acuzaţiile.