Bulgaria închide cluburile de noapte din interior şi interzice prezenţa spectatorilor la evenimentele sportive
foto simbol
Cluburile de noapte şi discotecile din interior din Bulgaria se vor închide, spectatorii nu vor mai avea acces la evenimente sportive şi toate adunările publice vor fi limitate la 30 de persoane, în contextul în care noile cazuri de coronavirus s-au înmulţit semnificativ, a declarat ministrul Sănătăţii, Kiril Ananiev, potrivit Reuters.
Ţară cu o populaţie de şapte milioane de locuitori, Bulgaria a înregistrat de la începutul epidemiei 6.342 de cazuri şi 259 de decese. Numărul de noi cazuri a început să crească la câteva săptămâni după ce Bulgaria a ridicat majoritatea măsurilor sale restrictive care fuseseră introduse pentru a ţine sub control epidemia.
Doar joi numărul de noi cazuri a fost de 240, un record pentru 24 de ore, iar Ananiev a spus că ministerul se aşteaptă la cifre asemănătoare în zilele următoare.
"Considerăm că aceste măsuri vor fi suficiente pentru a opri tendinţa de creştere. Înmulţirea cazurilor a fost cauzată în special de balurile de absolvire din şcoli şi de adunările masive de oameni într-un singur loc", a declarat Ananiev presei.
Zeci de persoane au fost testate pozitiv după un bal de absolvire la Veliko Târnovo. Numeroase încălcări ale regulilor de distanţare au fost raportate după ce spectatorii au fost lăsaţi pe stadioane la începutul lunii iunie.
Un meci din prima ligă de fotbal dintre Lokomotiv Plovdiv şi CSKA Sofia programat pentru joi se va desfăşura fără spectatori, după ce jucători, oficiali şi zeci de fani ai Lokomotiv au fost testaţi pozitiv cu noul coronavirus, scrie agerpres.ro.
Cluburile de noapte şi discotecile vor putea să funcţioneze în exterior, însă la 50% din capacitatea lor şi obligatoriu cu distanţare socială, a spus Ananiev. Nunţile, banchetele şi alte adunări publice nu pot depăşi 30 de persoane, atât în interior, cât şi în exterior.
Bulgaria a extins starea de urgenţă epidemică până la sfârşitul lunii iulie pentru a permite ministrului sănătăţii mai multă flexibilitate în emiterea de ordine speciale pentru a ţine sub control infectările.