Bulgarii de la ŢSKA vreau victoria în meciul cu Zimbru. ''Ne vom califica în runda următoare''
Bulgarii de la ŢSKA au venit în Moldova pentru victorie. Oleg Kubarev a fost mai rezervat în declaraţii, dar speră că elevii săi vor profita din plin de faptul că joacă pe teren propriu.
Chiar dacă echipa sa a remizat pe teren propriu cu Zimbru, scor 1-1, antrenorul lui ŢSKA Sofia este sigur că elevii săi vor elimina formaţia din Moldova din Liga Europei.
"Trebuie să neutralizăm atacurile echipei Zimbru. Să nu mai repetăm greşelile făcute la Sofia. Cred că vom câştiga acest meci şi ne vom califica în runda următoare", a declarat antrenorul ŢSKA Sofia, Stoycho Mladenov.
La fel ca şi în meciul tur, cea mai importantă absenţă a bulgarilor va fi căpitanul Valentin Iliev, care a jucat în trecut la Steaua Bucureşti. De partea cealaltă, Oleg Kubarev nu va putea conta în partida cu bulgarii pe fundaşul central Constantin Bogdan, care s-a accidentat încă în meciul retur cu Shkendija.
"Ar trebui să fim mai vioi şi mai energici. Adversarul vine după un drum cu avionul şi după un meci din campionat. Astfel, sper că vom fi într-o formă mai bună şi asta ne va ajuta", a spus antrenorul echipei Zimbru, Oleg Kubarev.
Partida retur dintre Zimbru şi ŢSKA Sofia, din a doua rundă preliminară a Ligii Europei se va juca joi, de la ora 20:00, pe stadionul Zimbru din Capitală. "Galben-verzii" nu au trecut niciodată de doi adversari în această competiţie, iar dacă vor reuşi acest lucru în sezonul actual, jucătorii vor fi răsplătiţi cu o primă de peste 6 000 de dolari.