Bumacov: Agricultura este un domeniu profitabil pe care se bazează economia Moldovei
Economia Moldovei se bazează pe agricultură, afirmă ministrul Vasile Bumacov. Potrivit lui, niciun alt sector al economiei naţionale nu produce măcar jumătate din volumul realizat în sectorul agricol. Mai mult, valoarea producţiei constituie peste un sfert din totalul bunurilor produse de economia naţională.
”Dacă o luăm în forma procesată, este în valoare de 20 de miliarde de lei. Dacă-mi arătaţi o ramură a acestei ţări, unde este vorba de jumătate de aşa valoare, o să vedeţi că n-o să găsiţi”, a spus ministrul.
Vasile Bumacov a mai declarat că agricultura este un domeniu profitabil, dar este nevoie de organizare şi multe cunoştinţe. Datele Biroului Naţional de Statistică arată că, în 2010, economia Moldovei a produs bunuri şi servicii în valoare de peste 71 de miliarde de lei. Astfel, cele 20 de miliarde de lei, despre care ministrul Agriculturii spune că le-a furnizat sectorul agricol, reprezintă 28 la sută.
Economie
- Bumacov: La Piaţa Centrală totul este privatizat. Duceţi-vă să vedeți dacă poate vreun producător agricol să intre acolo
- Agricultorii din Moldova: Săracii pământului bogat
- Bumacov: Nu există criză de zahăr în ţară, "Bucuria" s-ar putea confrunta cu altfel de probleme
- "Seceta din acest an este una extremă, similară celei din anul 1946"
- "Impozitul agricol trebuie să fie plătit în funcţie de bonitatea solului şi de rentabilitatea producţiei"