Bumacov: La Piaţa Centrală totul este privatizat. Duceţi-vă să vedeți dacă poate vreun producător agricol să intre acolo
Ministrul Agriculturii, Vasile Bumacov, vorbeşte despre monopolizarea Pieţei Centrale din Capitală.
„În ceea ce privește piețele, sunt două aspecte: ele practic toate sunt monopolizate, dar sunt şi cazuri când autoritățile pun la dispoziția producătorilor agricoli piețe”, a declarat ministrul Agriculturii, Vasile Bumacov, într-un interviu oferit pentru radio Europa Liberă.
Întrebat cine și cum a reușit să monopolizeze aceste piețe, ministrul a răspuns: „Duceţi-vă la Piața Centrală să vedeți dacă are posibilitatea vreun producător agricol să intre acolo”.
Vasile Bumacov a precizat că, personal nu are nicio influenţă la Piaţa Centrală din Capitală. „Totul este privatizat, dat în arendă, sunt fel de fel de proprietari și așa mai departe. Eu îmi doresc piețe acolo unde proprietari sau acționari sunt asociațiile de producători agricoli, și toți producătorii agricoli, pentru o plată neesențială au acces la această piață”, a spus ministrul Agriculturii.
În final, acesta a concretizat că persoanele care deţin monopolul în Piaţă sunt cei care s-au descurcat mai bine în afaceri. „Deţin monopolul cei care au avut mai mult acces la persoanele cu relații în organele publice locale, eu nu pot să vă spun acest lucru. Noi putem să vorbim mult şi bine despre cine a monopolizat, dar acest lucru nu va ajuta pe nimeni”, a mai precizat Vasile Bumacov.
Ministrul Agriculturii a mai spus că producătorii mici preferă să vândă în altă parte decât în pieţile special amenajate. „Oamenii preferă să vândă în drum, în glod, în colb, de aceea și producătorii agricoli ar trebui să înțeleagă că până nu vom civiliza, să spunem așa, comerțul, nu va fi simplu”, a punctat ministrul.
Amintim că săptămâna trecută mai mulți comercianți din Piaţa Centrală au blocat strada Armenească din Chișinău. Aceştia erau nemulţumiţi de faptul că sunt împiedicaţi să îşi vândă legumele. Oamenii au spus că peste noapte un proprietar al unei hale colecta taxe de 100 de lei în schimbul unui loc de comerţ unde să îşi vândă marfa.
Economie
- Statul vrea să centralizeze preţurile la produsele agricole din toate pieţele din ţară
- Bumacov: Directorul Combinatului "Franzeluţa" va fi demis
- Moldova va majora cu 30 la sută exporturile de legume şi fructe în Federaţia Rusă
- Carnea de 4 ori mai scumpă în piaţă decât la producător. Bumacov: Monopolul e de vină