Bunicii grijulii ajută elevii să traverseze strada în siguranţă. Tot mai mulți bătrâni se implică în proiectul IGP
Embed:
Peste 1.500 de voluntari din toată țara sunt implicaţi în Campania "Bunicii Grijulii" la un an de la lansare. Elena Buliga ajută zilnic elevii de la Liceul "Lucian Blaga" să traverseze strada în siguranţă. A deci să facă asta după ce nepoţica ei a fost implicată într-un accident.
"A fost accidentată aici la trecere, atunci nu era trecerea. M-am implicat în acest proiect pentru că vreau ca copiii să nu fie traumați și în general societatea noastră să înțeleagă că noi trebuie să protejăm copii", a spus Elena Buliga, bunicuţă grijulie.
Părinţii care îşi duc copiii la această şcoală spun că, odată cu implicarea bunicilor în proiect, sunt mai liniștiți pentru odraslele lor:
"Suntem foarte bucuroși că în fiecare dimineață doamna Elena îi întâlnește pe copilași. La orele opt ea este deja aici și copilașii pot traversa strada în mod regulamentar".
"Contribuie foarte mult la disciplinare, la educare, la respectarea regulelor de circulație. Este foarte binevenită campania".
"E foarte bună campania asta cu ”Bunicii Grijulii”. Foarte tare îmi place, chiar bunicii sunt foarte grijulii".
Potrivit poliției, odată cu începerea noului an de studii, numărul doritorilor de a-i ajuta pe elevi să traverseze strada în siguranţă, s-a majorat, dar este nevoie de implicarea mai activă a voluntarilor. Pe mai multe troleibuze din Capitală au fost plasate anunţuri publicitare de încurajare a bunicilor.
"În Capitală noi avem aproximativ 100 de bunici grijulii care își desfășoară activitatea, dar numărul școlilor unde sunt intersecții periculoase este mult mai mare", a declarat Gheorghe Cavcaliuc, şef-adjunct al IGP.
Campania "Bunicii Grijulii" a fost lansată în luna februarie de Inspectoratul General al Poliției.