Bursele anticipează un război în Siria. Ce se cumpără şi ce se vinde
Prima zi a "escapadei" militare din Siria a zguduit bursele din întreaga lume şi arată clar cum investitorii şi fondurile îşi protejează capitalul. Comportamentul anumitor active cheie în ultimele două luni anticipau pericolul, iar reacţia pieţelor după prima zi neoficială de război indică un grad ridicat de risc, se arată într-o analiză Admiral Markets, citată de Hotnews.ro.
Piaţa valutară
Câştigătorul detaşat al zilei este yen-ul japonez, urmat de francul elveţian şi dolarul american. În mod tradiţional, acestea sunt valute de refugiu şi aprecierea lor indică instabilitate politică, panică globală şi criza de lichiditate.
La polul opus, valutele cu dobânzi mari şi cele emergente au fost vândute masiv. Acest flux de capital nu este favorabil României şi în cazul în care conflictul se va amplifica, leul riscă deprecieri importante faţă de euro, franc şi dolar, consideră analiştii de la Admiral Markets, o companie de brokeraj specializată în piaţa valutară.
Pieţele de acţiuni şi obligaţiuni
Bursele de acţiuni din întreaga lume au înregistrat scăderi de 2-3 procente, în timp ce obligaţiunile de stat, în special cele din Germania, Anglia şi SUA au crescut cu aproximativ 4%. Acest comportament arată că investitorii caută active garantate de marile puteri.
Acţiunile defensive, de refugiu, au explodat în ultimele două luni la fel ca în 2001, când au văzut război la orizont şi au anticipat cu acurateţe operaţiunea din Afghanistan. De data aceasta, Siria poate fi catalizatorul unei noi escapade militare şi ţinând cont de problemele pe care americanii le au cu politica monetară şi piaţa muncii, ar putea fi scuza perfectă pentru a lansa un atac militar ce ar stimula economia, apreciază specialiştii din piaţa valutară.
Piaţa mărfurilor şi a metalelor
Un conflict în Siria riscă să destabilizeze întreaga regiune arabă, cu efecte dezastruoase asupra barilului de petrol. În cazul în care o ţară producătoare de petrol ar fi antrenată în conflict şi liniile maritime ar fi blocate, preţul ar creşte spectaculos. Petrolul a atins maximul ultimilor 2 ani, ajungând la 112 USD/baril, după un avans de 6 USD în ultimele 2 zile. În aceste condiţii, aurul negru ar putea testa maximele din 2008, când cotaţia a crescut spectaculos spre 150 USD, spun analiştii de la Admiral Markets.
Metalele preţioase profită de panica globală şi slăbiciunile din piaţa bondurilor şi a valutelor, fiind văzute în aceste condiţii ca un refugiu suprem. Uncia de aur a revenit la 1400 USD, iar argintul la 25 USD, după un avans de aproximativ 20% în ultimele săptămâni, anticipând problemele şi pericolul.
Bursa este un barometru extrem de precis, ce reflectă aşteptări economice, sociale şi politice. Aceasta măsoară probabilitatea unor conflicte militare în viitorul apropiat şi indică un război la orizont.