Bursele asiatice SE PRĂBUŞESC. Cât de gravă e situaţia şi cum ne afectează pe noi
Embed:
Bursele asiatice s-au prăbuşit, miercuri, până la minimul din ultimele trei luni. S-a întâmplat după ce autoritatea de reglementare a avertizat că piața bursieră a celei de-a doua mari economii a lumii este cuprinsă de panică, iar investitorii ignoră măsurile de sprijin adoptate de autoritățile de la Beijing.
Acţiunile a peste 1.200 de companii au fost suspendate, cel mai mare volum înregistrat vreodată pe piaţa de capital din China. Capital.ro precizează că situaţia din Grecia este unul dintre factorii care contribuie la sentimentul de panică.
Totuşi, principalul motiv ar fi bursa de la Shanghai, care a crescut cu 150 la sută în 12 luni, fiind deconectată, practic, de economia reală, iar experții se așteptau la o revenire.