Business cu diamante din cenuşa celor morţi
Amintirea despre persoanele dragi poate fi păstrată vie chiar şi după moarte. O companie din Hong Kong a inventat o metodă inedită în acest sens, întrucât din cenuşa celor decedaţi creează diamante. Totul este posibil cu ajutorul unor procese chimice, iar costurile se ridică până la 3.000 de dolari.
Eva Wu a păstrat camera fiului ei, de 17 ani, neschimbată de când acesta a murit de cancer. După decesul băiatului, femeia a făcut ceea ce ar fi vrut să se facă cu trupul ei după moarte. I-a transformat cenuşa într-un diamant.
"Sunt mai liniştită aşa şi simt că este lângă mine" , a menţionat Eva Wu.
Această linişte se datorează unei companii din Hong Kong, care confecţionează diamante din cenuşa celor decedaţi. Astfel, după deces trupul este incinerat, iar rămăşiţele sunt trimise la un laborator din Elveţia. Acolo cenuşa este filtrată, după care este expusă unor temperaturi şi presiuni extrem de înalte, iar după 9 ore apare un diamant de 4 karate. Costul total al operaţiunii este de 3.000 de dolari, sumă echivalentă cu preţul unei înmormântări în Hong Kong.
Mai este şi altceva ce trebuie de luat în considerare. Există foarte puţin spaţiu în Hong Kong. Chiar şi pentru cimitire. Iată de ce Guvernul permite ca trupurile neînsufleţite să fie înmormântate doar pe o perioadă de şase ani. După acest termen, acestea sunt exhumate şi incinerate, iar după, cum ştim, diamantele sunt veşnice.
Cu toate că toţi mai mulţi locuitori ai oraşului Hong Kong recurg la această metodă, în cultura chineză este subiect tabu orice afacere care aduce profit în urma morţii unui om.