Businessmanul care i-a acuzat pe Revenco şi Roibu de spălare de bani, ARESTAT. "Mă tem că voi fi asasinat în celulă"
Managerul proiectului european privind securizarea frontierelor de stat, Vladimir Volcov, care a făcut mai multe acuzaţii în adresa şefului Serviciului Grăniceri şi a ministrului de Interne, a fost arestat. Acesta este reţinut, în prezent, la Comisariatul General de Poliţie al mun. Chişinău. Declaraţiile au fost făcute de avocatul lui Volcov, Leonid Ranga, în cadrul unei conferinţe de presă susţinută de Asociaţia Moldova Mea.
„Judecătoria sectorului Centru, mun. Chişinău, a adoptat decizia prin care a respins demersul procurorului de a-l aresta pe Volcov. Ulterior, domnul procuror, la indicaţia şefului său, a depus un recurs la încheierea judecătoriei Centru din 15 iunie. Ieri a fost examinat de colegiul penal al Curţii de Apel. Hotărârea a fost luată pripit, nemotivat, a fost anulată decizia primei instanţe şi adoptată o nouă decizie, prin care a fost eliberat mandat de arest”, a comunicat Leonid Ranga, avocatul lui Vladimir Volcov.
Potrivit avocatului, Volcov a fost arestat în baza art. 190, alin. 5 din Codul penal, pentru escrocherie, iar dacă va fi găsit vinovat, riscă până la 13 ani de închisoare.
„Volcov ne-a zis că posibil va fi arestat, dar că nu se teme, deoarece nu a săvârşit nimic ilegal. Dar a spus că dacă este arestat de căte structurile MAI, în celulă poate fi asasinat. Am transmis CEEEC şi Procuraturii Generale toată informaţia, ca să îl izoleze de MAI. Trebuia dus într-o cameră de hotel şi păzit, deoarece deţine foarte multe informaţii secrete despre toate instituţiile de forţă, Vamă. E un martor viu, ştie ce echipamente veneau în ţară şi unde ajungeau”, a declarat liderul Asociaţiei Moldova Mea.
„Volcov a primit dreptul de a gestiona milioane, de aceea, funcţionarii corupţi au început să se adune în jurul lui ca motanii la valeriană. Revenco a fost în acest caz un simplu casier, un poştaş care primea şi transmitea banii mai departe. Când l-am întrebat pe Volcov de ce a dat bani, a spus că altfel, în Moldova nu e posibil de lucrat. El a fost de acord să fie implicat în această schemă şi să dea mită, dar nu a prevăzut ceva, că la o etapă, apetitul înalţilor funcţionari a crescut”, a explicat Fiodor Ghelici.
Preşedintele Asociaţiei Moldova mea spune că există două scenarii după care s-ar putea derula arestul businessmanului. „O persoană care cunoaşte foarte multe e arestată, pusă în celulă şi păzită ca să nu o omoare nimeni, asta e varianta cea bună. A doua e cea rea: e pus în celulă şi un asasin îl ucide, iar explicaţia va fi că s-au bătut şi din întâmplare, unul l-a ucis pe celălat”, a precizat Ghelici.
Comisariatul General de Poliţie al mun. Chişinău a confirmat că Vladimir Volcov a fost reţinut, ieri, şi se află, în prezent, în izolatorul comisariatului. Mâine, acesta urmează să fie transferat la Penitenciarul nr.13.
Publika MD aminteşte că în ultimele zile, managerul Proiectului „Reţeaua de Comunicaţii Fixe şi Mobile pentru Serviciul Grănicieri din Republica Moldova” l-a acuzat pe Roman Revenco de spălare de bani, în valoare de 130 de mii de euro, iar pe ministrul de Interne, că l-ar fi ajutat în aceste ilegalităţi. Mai mult, Volcov susţine că Revenco l-ar fi ameninţat că va angaja un asasin să îl omoare, dacă nu va primi banii ceruţi.
- Noi acuzaţii la adresa şefului Serviciului Grăniceri! Ar fi cerut mită 220 mii de euro şi ar fi ameninţat că angajează un killer
- Reacţia Serviciului Grăniceri la acuzaţiile privind implicarea lui Revenco în scheme de spălare de bani
- Directorul Poliţiei de Frontieră: Aş fi mândru să fiu nepotul ministrului Roibu