BUSINESSUL, MOTORUL ECONOMIEI. 21 de antreprenori din Rezina au fost premiaţi
Embed:
Efortul, dăruirea şi motivaţia te ajută să depăşeşti orice barieră. O demonstrează zeci de agenți economici din raionul Rezina, care au trecut de la vorbe la fapte și acum au devenit propriii stăpâni. Antreprenorii au participat la Conferința raionale a Întreprinderilor Mici și Mijlocii, iar 21 dintre ei au plecat acasă cu premii.
Un exemplu pentru semenii săi este şi Andrei Gîrlea, care, acum câțiva ani, a cumpărat mai multe loturi de pământ, şi-a luat tehnică agricolă şi a reuşit să dezvolte cea mai eficientă afacere din raion în domeniul agricol.
"Avem o suprafață foarte impunătoare de teren agricol. Activăm în 11 sate și șapte comune și primării din raionul Rezina. Producem toate culturile de câmp cum ar fi grâu, orz, mazăre. Se fac bani. Sunt diferiți ani. Sunt ani foarte buni, sunt și mai puțin buni", a spus fermierul Andrei Gîrlea.
Antreprenorii spune că, pentru a reuşi în afaceri, este nevoie de multă muncă și implicare.
"Foarte mult se muncește. Suntem onești în privința achitării tuturor impozitelor. Ne străduim lunar să fie la nivel. "
"Dorință mare trebuie să ai și atunci cred că se rezolvă."
La fel de importantă este conlucrarea cu autorităţile locale.
"Având direcția de a dezvolta raionul Rezina este foarte important și necesar să avem cât mai mulți agenți economici care să-și desfășoare o activitate profitabilă. Sarcina noastră a autorităților publice locale este pentru a-i stimula, motiva",a spus preşedintele raionului Rezina, Eleonora Graur.
În prezent, există diverse programe de finanţare pentru afacerile mici şi mijlocii.
"Astăzi putem spune cu siguranță că sunt create condiții, se poate face un business în Republica Moldova dacă ai dorință și dacă te pregătești de această încercare. Noi propunem diferite cursuri de instruire, absolut toate gratuite. Statul vrea să ofere această asistență la început de cale", a spus director general ODIMM, Iulia Iabanji.
În Rezina activează peste 6500 de întreprinderi.

- Moldovenii, campioni mondiali la dans. Dansatorii de la clubul "Codreanca" au obținut aurul la Jocurile Mondiale
- O Volga s-a facut praf într-o curbă! Şase persoane au fost rănite în urma unui GRAV accident pe șoseaua Orhei-Rezina
- MTV Video Music Awards. Cine este marele câștigător al ediției din 2017
- Moldova s-a clasat pe primul loc la Campionatul Internaţional "Bodyguard 2017"
- FOTOREPORT: Aproximativ 17 mii de oameni au participat la cea de-a treia ediţie a maratonului din Chişinău
- Guvernul a premiat cei mai buni 20 de antreprenori din țară. Care este rețeta succesului lor