Intenționa să transporte în mod fraudulos, peste frontiera moldo-ucraineană, mai multe recipiente pline cu alcool. Este vorba despre un moldovean, care a fost reţinut.
Bărbatul de 37 de ani, locuitor al orașului Ocnița, avea șapte recipiente în care erau îmbuteliate 200 litri de lichid incolor, cu miros specific alcoolului etilic.
Bănuitul a declarat că alcoolul nu-i aparține și urma să-l transmită din R.Moldova în Ucraina unei persoane necunoscute.
Bunurile au fost ridicate și urmează să fie supuse expertizei.
Cercetările pe acest caz continuă.