Jamala, câştigătoarea concursului Eurovision 2016, a devenit artistă a poporului în Ucraina
Câştigătoarea concursului Eurovision a devenit artistă a poporului în Ucraina. Jamala a primit titlul din partea liderului de la Kiev, Petro Poroşenko.
Oficialul a subliniat că victoria interpretei a făcut ca toată lumea să afle despre suferinţa prin care au trecut tătarii, precum şi despre situaţia actuală din Ucraina.
Şeful statului a adăugat că datorită Jamalei, problema privind revenirea Crimeei în componenţa Ucrainei va fi din nou printre primele subiecte abordate la nivel internaţional. La rândul său, artista a mulţumit pentru acest titlu şi a declarat că este fericită că a adus un strop de fericire ţării sale.
Sâmbăta trecută, Jamala a câştigat ediția din acest an a Eurovisionului. Interpreta din ţara vecină a ieşit învingătoare cu piesa "1944" despre deportările tătarilor din Crimeea, organizate de regimul sovietic acum 72 de ani.
Citeşte şi: Inundată de flori și aplauze! Jamala, întâmpinată ca o EROINĂ în Ucraina (VIDEO)
Externe