Uniţi în faţa tragediei! Sute de persoane au oferit ajutor pentru familia pompierului căzut la datorie
Familia pompierului căzut ieri la datorie nu mai trebuie să plătească ipoteca.
Sensibilizaţi de această tragedie, mai mulţi oameni s-au mobilizat pe reţelele de socializare. În mai puţin de 8 ore aceştia au adunat peste 14.000 de euro.
Suma este de ajuns pentru ca apartamentul în care au rămas soţia şi fiicele salvatorului, să le aparţină în totalitate.
Bani pentru familia regretatului Ivan Nogailîc au donat în total aproximativ 800 de persoane. Şi contul electronic continuă să crească.
Prim-vicepreşedintele PDM, Vlad Plahotniuc, de asemenea şi-a exprimat solidaritatea cu rudele pompierului. El a anunțat că fundaţia Edelweiss va oferi familiei 150.000 de lei. Iar ulterior, în fiecare lună, timp de un an, câte 15.000 de lei pentru întreţinerera celor două fetiţe gemene.
Pe pagina sa de pe Internet preşedinteşe ţării, Nicolae Timofti, a exprimat condoleanţe familiei pompierului. Şeful statului a calificat cazul de ieri drept o tragedie, iar pe salvatorul căzut la datorie - drept un erou.
Ivan Nogailîc avea doar 28 de ani, acesta a lucrat pompier timp de 7 ani.
Citeşte şi: CÂND și UNDE va fi posibil de luat rămas bun de la pompierul-EROU decedat în incendiul de la Ciocana
Citește și: IMAGINI ŞOCANTE! Momentul în care pompierul decedat este scos din flăcări (FOTO/VIDEO)