Ca de la premier la premier. Natalia Gavriliţa l-a felicitat Dorin Recean. Ce i-a urat succesorului ei (VIDEO)
Embed:
Fără supărare, dar cu diplomaţie. Fostul premier Natalia Gavriliţa l-a felicitat pe cel care i-a ocupat fotoliul. Într-un mesaj pe Facebook, fostul prim-ministru a transmis că i-a înmânat dosarele prioritare noului şef al Executivului. Mai mult, Natalia Gavriliţa a spus că l-a felicitat personal pe Dorin Recean cu numirea în funcţie.
"Așteptările față de Executiv sunt foarte mari și provocările pe măsură. Trebuie finalizate reforme majore ca parte a celor nouă condiții pentru deschiderea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană, de întărit securitatea națională, de impulsionat în continuare dezvoltarea economiei astfel încât nimeni să nu fie lăsat în urmă.
M-am bucurat să văd în programul de activitate al Guvernului continuitate cu Planul de acțiuni pentru anul 2023 pe care l-am consultat pe larg la începutul acestui an. Voi continua să fiu alături de Guvern, inclusiv din postura de vicepreședintă a Partidului Acțiune și Solidaritate.
Urez mult succes în activitate echipei guvernamentale, pentru a aduce Republica Moldova mai aproape de Uniunea Europeană, spre bunăstarea cetățenilor noștri", a transmis Natalia Gavriliţa într-o postare pe pagina ei de Facebook.
Natalia Gavriliţa şi-a anunţat demisia vinerea trecută, în 10 februarie. Tot în acea zi, preşedintele Maia Sandu l-a desemnat pe Dorin Recean candidat la funcţia de prim-ministru.