Ca în filmele de groază! MOMENTUL în care doi oameni sunt SALVAŢI din blocul care arde ca o torță în Valencia (VIDEO)
Cel puțin 4 oameni au murit în incendiul devastator care a cuprins două blocuri din orașul spaniol Valencia, iar despre soarta altor 19 nu se știe nimic. Imagini dramatice publicate de BBC arată momentul în care două persoane sunt salvate de pompieri din clădirea în flăcări, transmite Digi24.ro.
Peste 20 de echipaje de pompieri încearcă să stingă incendiul.
Focul a izbucnit joi, la ora locală 17 și, potrivit presei spaniole, în această dimineață, încă arde. Flăcările și temperaturile ridicate continuă să facă imposibil accesul în interiorul apartamentelor. Nu este clar câți dintre locatari erau acasă.
Într-o înregistrare video de la fața locului, se vede cum două persoane sunt salvate de echipajele de pompieri.
Mai multe persoane sunt tratate pentru arsuri și inhalare de fum, inclusiv membri ai echipelor de intervenție în caz de urgență. Printre cei 14 răniți se află și un copil.
Pe canalul de Telegram Publika, găsiți mai multe informații de ultima oră, imagini foto și video din Moldova, dar și din întreaga lume.