Ca la ei la nimeni. Ţara în care niciun elev nu a fost admis la facultate anul acesta
Niciunul dintre cei aproape 25.000 de elevi din Liberia nu a reuşit să treacă testul de admitere din acest an, de la Universitatea din Liberia, una dintre cele două universităţi de stat. Mai multe şcoli din ţară nu sunt dotate cu materiale educative iar profesorii sunt slab pregătiţi. Cu toate acestea, este prima oară când niciun elev nu a fost admis la facultate.
"Studenţilor le lipseşte entuziasmul şi nu au cunoştinţe de bază de limba engleză”, a spus un oficial al universităţii pentru Ziarul Financiar.
Preşedintele Liberiei Ellen Johnson Sirleaf, laureată a premiului Nobel, a declarat recent că în sistemul educaţional este "dezordine" şi trebuie luate multe măsuri pentru a-l îmbunătăţi.
Fiecare student care a susţinut examenul de admitere a plătit o taxă de 25 de dolari. În condiţiile în care niciun elev nu a promovat, universitatea, care se deschide luna următoare, nu va însă niciun elev înscris în primul an.
Ministrul pentru Educaţie al Liberiei, Etmonia David-Tarpeh, a declarat că îi este greu de crezut ca niciun elev nu a fost admis la facultate în acest an.
"Ştiu că există multe deficienţe în sistemul educaţional dar faptul că un grup întreg de elevi au picat testul de admitere mă face să am îndoieli", a declarat Etmonia David-Tarpeh. Oficialul a mai spus că se va întâlni cu oficialii universităţii pentru a discuta acest eşec.
Purtătorul de cuvânt al universităţii Momodu Getaweh a declarat că universitate îşi va menţine decizia şi nu va fi "înduioşată" de această situaţie dramatică.
Jurnaliştii britanici nu precizează dacă la cealaltă universitate de stat s-a organizat un concurs de admitere.