Ca-n antichitate! Un bărbat şi un minor, sclavi la staulul unui "stăpân" din Lozova
Proprietarul unui staul de vite, un bărbat de 29 de ani, din satul Lozova, a fost reţinut de poliţişti fiind acuzat de trafic de persoane.
În urma anchetei, oamenii legii au constatat că individul, împreună cu alte persoane necunoscute, a racolat un tânăr de 28 de ani, pe care l-au dus la staul, fiind forţat să lucreze în condiţii nefavorabile, fără a fi remunerat.
Victima a muncit din octombrie 2014 până în aprilie 2015, atunci când a încercat să evadeze. Fără succes însă, pentru că a fost găsit şi forţat să-şi continue munca, fiind tratat ca un sclav.
Asta deoarece, "patronul" i-ar fi înaintat nişte datorii, pentru care tânărul era obligat să muncească.
Pentru că tânărul provine dintr-o familie social-vulnerabilă şi nu avea sprijinul celor apropiați, a acceptat să muncească în aceste condiții, fiindu-i interzis să comunice cu alte persoane.
Deplasându-se la stâna bănuitului, poliţiştii au depistat un minor, care de asemenea era silit să muncească.
Suspectul se află în arest pentru 20 de zile.
Dacă va fi găsit vinovat, acesta riscă închisoare de la 7 la 15 ani, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani.