Ca pe vremuri! Atmosfera magică de la Satul de Crăciun a atras zeci de vizitatori
Tărâm de poveste la Complexul Etnocultural Vatra. Astăzi a fost inaugurat "Satul de Crăciun", unde vizitatorii vor putea redescoperi tradițiile și obiceiurile neamului nostru.
Cei care au venit la festival au avut parte de mâncare tradiţională, colinde şi şezători.
Cei prezenţi la festival spun că aici simt cu adevărat magia sărbătorilor.
În Satul de Crăciun au venit şi turişti din străinătate, care au savurat bucate tradiţionale.
"Turiştii vor putea da şi o mână de ajutor gospodinelor de la complexul "Vatra" pentru pregătirea bucatelor tradiţionale, în special a plăcintelor coapte la cuptor. Iar de sărbători, atmosfera va fi încălzită de colinde şi cântece populare."
Reprezentanţii centrului etno-cultural "Vatra" spun că în acest an au pregătit o mulţime de surprize.
"Weekend-ul viitor am pregătit de Moş Nicolae un târg al produselor de casă, unde vizitatorii noştri vor putea găsi brănză, afumutărui, conserve de casă şi bineînţeles un program de colinde şi urături minunat"
Festivalul este la a doua ediţie şi include un program amplu dedicat Naşterii Domnului şi Revelionului.
Acesta se va încheia în data de 8 ianuarie.