Cabinetul de miniştri a adoptat Codul civil al Republicii Moldova în redacţie nouă
Guvernul a aprobat proiectul de lege privind modificarea și completarea Codului civil al Republicii Moldova. Este o primă revizuire a Codului civil, după adoptarea acestuia în anul 2013, care aduce modificări favorabile, atât pentru mediul de afaceri, cât și pentru cetățeni, prin o nouă reglementare a raporturilor contractuale.
Astfel, amendamentele vor contribui la modernizarea dreptului civil prin ajustarea prevederilor acestuia la ultimele evoluții legislative pe plan internațional. La acest subiect, premierul a menționat că aprobarea documentului reprezintă un pas important în realizarea micii reforme în domeniul justiției.
Proiectul vine să asigure exactitatea și previzibilitatea legislaţiei civile, protejarea valabilității contractelor, dar și responsabilizarea administratorilor persoanelor juridice de drept privat. Totodată, documentul va spori aplicarea uniformă a legislației și va ușura munca practicienilor în domeniu.
De asemenea, proiectul va aduce noi prevederi în dreptul succesoral, inclusiv prin modificarea termenului de deschidere a moștenirii. Astfel, dacă sistemul actual prevede că odată cu deschiderea moştenirii, persoanele au opţiunea de a o accepta sau de a renunţa acceptarea acesteia în termen de 6 luni, noile prevederi stabilesc transmiterea moștenirii imediat, în folosul tuturor moştenitorilor.
Amendamentele se vor mai referi la înlocuirea contractului de investiții cu contactul de vânzare- cumpărare a bunului viitor. Acest fapt va aduce numeroase facilități investitorilor, dar și va spori protecția consumatorului, inclusiv prin interzicerea prevederii privind achitarea în avans a 100% din sumă.
Aplicarea prevederilor documentului care a fost elaborat pe parcursul a 4 ani, va spori calitatea şi eficienţa actului de justiţie, va combate mai eficient corupția și va asigura implementarea unor măsuri prin care sectorul justiţiei va contribui la crearea unui climat favorabil dezvoltării durabile a economiei.
Documentul urmează să fie prezentat Parlamentului spre examinare şi adoptar.