Cadavrele au umplut străzile din capitala Argentinei. Despre ce festival este vorba
Străzile din Buenos Aires au fost împânzite de cadavre vii. Scena desprinsă parcă din filmele de groază nu i-a înfricoşat însă pe trecători, dimpotrivă le-a stârnit curiozitatea. Şi asta deoarece parada zombie a devenit deja tradiţională în Argentina şi se desfăşoară anual.
În pielea aşa-zişilor zombie au intrat sute de entuziaşti de toate vârstele.
"Suntem zombie. Ne putem găsi liniştea pe care o căutăm de mii de ani, doar atunci când mâncăm creier uman."
Participanţii spun că s-au pregătit minuţios pentru eveniment. Machiajul strident şi costumele colorate au fost indispensabile.
"Participanţii trebuie neapărat să poarte costume speciale şi machiaj care să arate ca nişte răni şi sânge."
Petrecerea a culminat cu un dans pe ritmurile piesei "Thriller" , interpretate de legenda pop, Michael Jackson.