Cadeţii americani au amenajat un teren de joacă în orăşelul militar de la Dănceni
În orăşelul militar de la Dănceni a apărut primul loc teren de joacă pentru copii. Leagănele, echipamentele sportive şi terenul de fotbal au fost amenajate de cadeţii din Statele Unite. Copiii militarilor moldoveni au jucat primul meci de fotbal şi au învins echipa soldaţilor americani.
"Da, aceşti băieţi nu au asemenea ocazii în fiecare zi. Ei joacă excelent, simt mingea. Mulţi dintre noi practică fotbalul de 14-15 ani. Iar aceşti băieţi au vârsta de 14-15 ani şi joacă nu mai rău decât noi", a spus un soldat american.
Părinţii copiilor spun că terenul de joacă viu colorat a trezit o stare de încantare. Asta pentru că, mai înainte, copiii puteau doar să facă o plimbare prin zona forestieră.
"Copiii vor avea ce să facă. Şi noi vom fi mai liniştiţi, deoarece nu ne vom face griji", spun maturii.
Pentru amenajarea terenului, cadeţii au avut nevoie doar de câteva zile.
Maiorul american Jerrz Nazlor a spus că soldaţii s-au ocupat de vopsitul băncilor şi au cumpărat şi instalat echipamentul pe terenul sportiv.
Echipamentele au costat 1.000 de dolari, bani oferiţi de Armata Statelor Unite. Amenajarea terenului a fost posibilă graţie unui proiect umanitar american pentru Moldova. În orăşelul militar din Dănceni trăiesc peste 40 de copii.