Cadouri cu livrare la domiciliu: De Ziua lor, femeile au primit flori şi cadouri prin intermediul curierilor
Astăzi, multe dintre femei au fost surprinse chiar de la primele ore ale dimineţii. Soţiile, iubitele şi mamele au primit flori şi cadouri, prin intermediul curierilor. Chiar dacă unele spun că nu s-au aşteptat la un asemenea gest, femeile au apreciat ingeniozitatea bărbaţilor.
"Bună dimineaţa, aceste flori sunt de la soţul dumneavoastră, dnul Constantin Sandu". "-A doua oară sunteţi la mine, mulţumesc frumos", a spus doamna.
"Aşa e când îţi iubeşti soţia, ideile vin foarte repede", a declarat o altă doamnă.
Bărbaţii, care nu au avut posibilitatea să fie aproape de consoartele lor, şi-au făcut şi ei simţită prezenţa. "Sunt foarte surprinsă, e de la logodnicul meu, care e plecat departe", a precizat o reprezentantă a sexului frumos.
Nu au fost uitate nici mamele, chiar dacă distanţa care le desparte de copii se măsoară în mii de kilometri. "E de la fiica mea din Statele Unite. Chiar nu m-am aşteptat. Cu atât mai mult că vorbesc cu ea acum pe skype. Nu mi-a spus nimic. E plecată de opt luni", a afirmat o doamnă.