Cadouri pe patru picioare pentru Putin. Vezi câte animale deţine preşedintele rus
Întreaga lume ştie deja că preşedintele rus, Vladimir Putin, are o slăbiciune foarte mare pentru animale. Atât în calitatea sa de preşedinte, cât şi ca premier, Putin a primit drept cadou mai multe patrupede de la importanţi lideri mondiali. RIA Novosti a întocmit o listă cu animalele, al căror stăpân a devenit actualul lider de la Kremlin, de-a lungul timpului.
Cel mai recent patruped care va ajunge la Moscova, este un căţeluş de trei luni pe care Vladimir Putin îl va primi cadou în această săptămână, din partea prefectului din Akita, Japonia.
În noiembrie 2010, pe când Putin era încă premier l-a primit pe Baffi, un câine ciobanesc, oferit în dar de omologul său bulgar, Boyko Borisov. Oficialul de la Sofia spunea atunci că speră ca micuţul patruped de rasă bulgărească, să îi aducă bucurie şefului executivului de la Moscova.
De ziua sa, în 2008, Vladimir Putin a primit în dar un pui de tigru siberian, pe nume Maşa. Oficialul de la Kremlin, pe atunci tot premier, a spus ca a fost cel mai extraordinar cadou pe care l-a primit vreodată, fără să anunţe numele donatorului. Mai târziu, felina a fost transportată la o grădină zoologică din Rusia.
În 2005 Putin a participat la o cursă de cai în Kazan, în Tatarstan, unde a primit în dar, un cal pe nume Vadik.
Cel mai cunoscut căţel din Rusia este cu siguranţă Koni, labradorul negru al lui Putin. Acesta a fost primit cadou în anul 2000, din partea fostului ministrului rus pentru Situaţii de Urgenţă, Serghei Şoigu. De când este un membru important al familiei lui Putin, Koni a ajuns mamă şi chiar bunică. În martie 2004, Putin i-a dat un pui de-al lui Koni unei fetiţe din Smolensk.