Cadouri pentru doi frați aflați în grija bunicilor din partea liderului PD, Marian Lupu
Sărbătorile de iarnă aduc bucurii, surprize şi îndeplinirea dorinţelor. De toate acestea au parte şi fraţii Andrei şi Denis Ganţa din comuna Băcioi, municipiul Chişinău. Copiii, aflaţi în grija bunicilor, au primit şi în acest an daruri din partea liderului democrat, Marian Lupu.
Cei doi băieţi i-au întâmpinat pe musafirii cu daruri aşa cum se cuvine:
" - Doamne astăzi plec la şcoală, fără jucării în poală, tu ajută-mă să învăţ carte, să ajung cât mai departe. - Bravo, merită aplauze."
Copiii au demonstrat că ştiu nu doar poezii, dar şi urături:
" - Aho, aho, copii şi fraţi, staţi puţin şi ne-ascultaţi, am venit azi cu uratul, sorcova şi semănatul. - Pentru că aţi spus aşa poezii frumoase: Andruşa pentru tine."
Liderul democrat, Marian Lupu, vizitează această familie pentru al treilea an consecutiv.
"Mă simt o parte componentă a acestei familii fiindcă sunt ani buni de când suntem împreună şi la bine, şi la greu. Şi atunci am simţit nu doar eu, şi copii mei, şi soţia, întreaga noastră familie un ataşament mai special, foarte omenesc, foarte călduroşi pentru aceşti micuţi", a mărturisit Marian Lupu.
Bunicii celor doi micuţi spun că sunt mândri de nepoţii lor. Ei i-au mulţumit lui Marian Lupu pentru grija ce le-o poartă:
"Mulţi ani şi sănătate şi dă doamne să se împlinească ceea ce şi-a pus în gând."
"El în tot anul are grijă, vine mai devreme sau mai târziu, dar vine. Îi dorim multă sănătate, pace, și la toată lumea pace şi sănătate."
"Mulţi ani şi fie ca anul 2015 să aducă sănătate, pace, bunăstare, linişte şi bucurie."