Cadrele didactice din Florești solicită sprijinul Președintelui Parlamentului pentru modernizarea procesului de învățământ
Proiectele de modernizare și de creștere a nivelului de calitate a învățământului preuniversitar au fost discutate la întâlnirea Președintelui Parlamentului Andrian Candu cu cadrele didactice din raionul Florești. Discuțiile cu profesorii și elevii au avut loc în incinta Liceului Teoretic ”Miron Costin”, cea mai mare instituție de învățământ din raion.
Președintele Parlamentului a anunțat că, în prezent, este în proces de definitivare o nouă a lege a salarizării pentru cadrele didactice, iar în curând aceasta va fi prezentată pentru consultări publice. Noua lege va asigura creșteri salariale pentru cadrele didactice începând cu sfârșitul anului curent sau începutul anului viitor.
Profesorii au adresat mai multe întrebări Președintelui Parlamentului, solicitând implicare pentru soluționarea problemelor existente și venind cu o serie de propuneri.
Despre proiectele care oferă condiții mai bune pentru practicarea sportului în Republica Moldova Președintele Parlamentului a discutat cu sportivii și antrenorii de la Școala sportivă pentru copii și juniori din orașul Florești. Speakerul s-a referit la construcția complexului multifuncțional Chișinău Arena, lansată ieri, și care va deveni prima sală polivalentă din țară conformă criteriilor federațiilor internaționale pentru sporturi de echipe in-door.
În prezent, în Florești are loc construcția unei noi şcoli sportive, care va oferi condiții mai bune pentru antrenamente, ceea ce va spori performanțele sportivilor. Instituția va putea găzdui competiții naționale și internaționale. Pentru realizarea proiectui, din bugetul de stat au fost alocaţi 5,7 milioane de lei. Şcoala ar urma să fie dată în exploatare în mai 2019.
Potrivit directoarei şcolii sportive din Floreşti, Raisa Bogdan, deși instituția are doar două săli mici pentru antrenamente, tinerii care se antrenează aici au obținut numeroase premii la competițiile naționale și internaționale. Peste 500 de sportivi se antrează, în prezent, la școala sportivă din Florești la gimnastică artistică, lupte greco-romane, judo, fotbal, volei, haltere și șah.
- O platformă pentru contracararea amenințărilor de tip hibrid ar putea fi creată între Moldova, Georgia și Ucraina
- Candu i-a explicat lui Voronin care este factorul juridic privind introducerea sintagmei integrare europeană în Constituţie (VIDEO)
- A început construcția Arenei Chișinău. Andrian Candu: Astăzi se scrie istoria modernă a Republicii Moldova (VIDEO)
- GEST EXTREM al unui tată din Căpreşti, Floreşti: Şi-a înjunghiat propriul fiu (VIDEO)