Cadrele medicale din Italia, obligate să se vaccineze anti-COVID. Sancțiunile impuse de guvern dacă refuză
Un decret semnat miecuri de prim-ministrul Mario Draghi stabilește că toate cadrele medicale și toți farmaciștii din Italia vor fi obligați să se vaccineze anti-COVID, în caz contrar riscă să fie suspendați pentru restul anului, fără plata salariului, potrivit Reuters, citată de libertatea.ro.
Guvernul a asigurat la sfârșitul săptămânii trecute că ia în calcul să impună sancţiuni împotriva personalului sanitar care refuză să se vaccineze împotriva COVID-19 şi riscă astfel să-şi infecteze pacienţii.
Cu toate acestea, criticii guvernului au pus sub semnul întrebării legalitatea hotărârii de guvern, având în vedere că actul normativ obligă o anumită categorie profesională să se imunizeze. Scopul măsurii este de a proteja cât mai mult posibil atât personalul medical și paramedical, cât și pacienții vulnerabili.
Prim-ministrul Mario Draghi, într-un comunicat: ”În plus, decretul mai introduce protecția juridică a personalului care se ocupă de campania de vaccinare, măsură cerută de medici după ce colegi de-ai lor sunt anchetați pentru omor în urma decesului unui bărbat din Sicilia care tocmai se vaccinase.”
Aproape 10 milioane de doze au fost administrate în Italia de la începutul campaniei de vaccinare, adică din decembrie, și până acum, dintre care 3,1 milioane sunt persoane vârstnice, care au primit ambele doze.
Italia, țară cu 60 de milioane de locuitori, se confruntă din nou cu o creștere a numărului de cazuri COVID. Țara a decis miercuri să prelungească restricţiile anti-COVID, printre care închiderea restaurantelor, magazinelor şi muzeelor, până la 30 aprilie.