Câinele Roger, în acţiune. Patrupedul i-a găsit pe hoții care au jefuit un magazin
Doi minori bănuiți de săvârșirea unui furt dintr-un magazin magazin din localitatea Feștelița, raionul Ştefan Vodă, au fost reţinuţi. Acţiunea s-a soldat cu succes graţie câinelui Sectorului Poliției de Frontieră Volintiri pe nume Roger.
Cazul a avut loc la data de 2 decembrie, în jurul orei 08:00. Angajații Inspectoratului de Poliție Ștefan Vodă au solicitat ajutor la căutarea autorilor unui furt, care reușiseră noaptea să sustragă dintr-un magazin produse alimentare și băuturi alcoolice.
Astfel, inspectorul–chinolog și câinele său s-au deplasat la fața locului unde, împreună cu polițistul de sector, au desfășurat mai multe acțiuni de investigare.
După câteva ore de căutări, câinele a luat urma hoților și i-a dus pe inspectori până la casele bănuiţilor. Persoanele s-au dovedit a fi locuitori ai satului Feștelița, cu vârste de 16 și 17 ani.
Patrupezii Poliţiei de Frontieră, în 11 luni ale anului curent, au descoperit 59 de cazuri, cu reținerea persoanelor bănuite în comiterea furturilor, omorurilor, încălcarea regimului de frontieră sau pentru tentativele de trecere ilegală a frontierei.