Călătoria cu Trenul Regal de 1 Decembrie a fost anulată din cauza stării de sănătate a Regelui Mihai
Principesa Margareta a decis anularea călătoriei cu Trenul Regal de 1 Decembrie, din cauza stării de sănătate a Regelui Mihai, anunţă, vineri, Casa Regală. Aceasta mai precizează că joi seară principesa Maria a ajuns la reşedinţa din Elveţia a regelui, scrie digi24.ro.
„Principesa Maria a ajuns joi seară la reşedinţa privată din Elveţia a Majestăţii Sale Regelui Mihai. Principesa va sta alături de tatăl său până la mijlocul săptămânii viitoare. Datorită stării de sănătate a Majestăţii Sale, Custodele Coroanei a decis, cu părere de rău, anularea călătoriei cu Trenul Regal de 1 Decembrie, din acest an. Călătoria simbolică a Trenului Regal pe traseul prevăzut pentru ziua de astăzi va fi reprogramată la o dată în cursul anului 2018”, a anunţat, vineri dimineaţă, Casa Regală.
Principesa Margareta a declarat miercuri, la Seara Regală a Corpului Diplomatic, desfăşurată în Sala Tronului, că sănătatea Regelui Mihai păleşte, dar a dat asigurări că „lumina călăuzitoare a Regelui, farul unei Românii drepte şi îndreptăţite, nu se va stinge niciodată”.
„Sănătatea Majestăţii Sale păleşte. Dar în seara aceasta, fac în faţa tuturor românilor legământul că lumina călăuzitoare a Regelui, farul unei Românii drepte şi îndreptăţite, nu se va stinge niciodată”, a spus Principesa Margareta.
Casa Regală a anunţat în 6 noiembrie că starea generală a Regelui Mihai s-a agravat şi că acesta prezintă o slăbiciune accentuată, cu o scădere semnificativă a rezistenţei, principesa Margareta aflându-se deja la reşedinţa privată din Elveţia. Un alt comunicat, din 8 noiembrie, preciza că sărbătoarea Sfinţilor Mihail şi Gavril îl găseşte pe Majestatea Sa Regele Mihai în stare de suferinţă şi că nu va exista niciun eveniment organizat la reşedinţa acestuia. De asemenea, consemna că regele Mihai a fost împărtăşit de un trimis al IPS Mitropolitului Iosif al Europei Occidentale şi Meridionale.
Regele Mihai I a împlinit 96 de ani în 25 octombrie și este ultimul monarh din ţările Europei de Est. El s-a retras din viaţa publică la începutul lunii martie a anului trecut, când Casa Regală a anunţat că acesta a fost diagnosticat cu carcinom epidermoid metastazant şi leucemie cronică şi a fost supus unei intervenţii chirurgicale la o clinică din Lausanne.
Mesajul Familiei Regale, de Ziua Naţională
Familia Regală transmite un mesaj de Ziua Naţională a României, „zi de fericită şi optimistă sărbătoare”, în care, „aduce omagiu naţiunii române, care a făcut sacrificiu de sânge pentru unirea ţării”.
Într-un mesaj postat pe Facebook, Familia Regală le urează „mulţi ani fericiţi” tuturor românilor - celor din ţară, celor din Republica Moldova, celor din vecinătatea României şi celor aflaţi departe, în alte ţări ale lumii - într-o Românie respectată şi prosperă.
„În zi de fericită şi optimistă sărbătoare, aducem omagiu naţiunii române, care a făcut sacrificiu de sânge pentru unirea ţării. Gândul nostru se îndreaptă către Regele Ferdinand Întregitorul şi Regina Maria, precum şi către Regele Carol I şi Regina Elisabeta, cei care, prin lucrarea lor desăvârşită, au făcut posibilă ziua de 1 Decembrie. Ziua Marii Uniri, devenită de câteva decenii ziua naţională, este încheierea unei jumătăţi de secol binecuvântată din istoria noastră modernă. La 1 decembrie 1918 au fost împlinite nu doar idealuri ale românilor, ci şi mari deziderate politice naţionale, începute cu o jumătate de secol mai devreme, când s-au pus bazele constituţionale ale Statului român modern: 10 mai 1866 - venirea lui Carol I ca Domnitor al Principatelor Române Unite; 30 iunie 1866 - promulgarea Constituţiei României; 10 mai 1877 - Independenţa României; 10 mai 1881 – Încoronarea primului rege al Regatului României”, este mesajul transmis de Familia Regală.