Călătorie virtuală în jurul unuia dintre cei mai mari asteroizi din Sistemul Solar VIDEO
NASA a dat publicităţii un film cu asteroidul Vesta, al doilea cel mai mare din centura dintre Marte şi Jupiter, scrie Daily Mail, citat de gândul.info. Specialiştii spun că asteroidul, survolat de sonda Dawn, seamănă mai degrabă cu o planetă, datorită miezului de fier şi a modului său de formare, similar Pământului şi Lunii.
Filmuleţul a fost realizat dintr-o succesiune de poze realizate de sonda Dawn, care survolează asteroidul Vesta din iulie 2011. "Acest clip confirmă teoriile noastre despre istoria acestui asteroid gigantic. Ar fi fost imposibil să cunoaştem toate detaliile dacă îl studiam doar de la depărtare. Asemănările dintre Vesta şi planete este evidentă", a declarat Carol Raymond de la NASA.
În urma vizionării clipului, specialiştii au conchis că asteroidul Vesta este unul dintre cei mai vechi din sistemul nostru solar, formându-se imediat după acesta. Ba mai mult, ei au tras concluzia că pe asteroid a existat cândva un ocean de magmă.
Cercetătorul Vishnu Reddy susţine că Vesta este ca o "soră geamănă" pentru Lună, datorită compoziţiei similare a celor două. "Ştim multe despre Lună, iar cu Vesta suntem abia la început. Compararea celor două ne poate ajuta să aflăm mai multe despre cum au evoluat aceşti gemeni", a explicat Reddy.