Căldura extremă le-a dat bătăi de cap moldovenilor. Unii au avut nevoie de ajutorul medicilor
Cod roşu de caniculă a fost astăzi în sudul ţării, unde temperaturile au urcat la valoarea de aproape 40 de grade. Extrem de fierbinte şi în centru, care a fost sub Cod portocaliu. Căldura extremă le-a dat bătăi de cap mai ales oamenilor care lucrează în aer liber. Două persoane, care au venit la cumpărături la Piaţa Centrală au avut nevoie de ajutorul medicilor, din cauză că au făcut insolaţie.
Vânzătorii, care stau toată ziua în piaţă spun că se răcoresc cu ajutorul evantaielor şi beau cât mai multe lichide:
"Avem sticla cu apă şi ne mai udăm ca să fie mai răcoare, dar aşa e foarte cald".
"Ne mai dăm la umbră, ne mai ascundem, dar chipiul dacă-l punem nu avem cumpărători".
De două săptămâni, administraţia pieţei stropeşte zilnic străzile cu apă, pentru a combate zăpuşeala.
Chiar şi aşa, piaţa a fost doldora de oameni, iar cel mai mult au avut de câştigat comercianţii care vând băuturi răcoritoare şi îngheţată.
Şi călătoria cu transportul public a fost o adevărată provocare:
"Mergeam azi prin oraş, iar unei femei i s-a făcut rău în troleibuz. Au scos-o afară, au stropit-o cu apă".
"Şerveţele şi cât mai multă apă şi nu prea rece, rece, aşa la temperatura camerei mai mult".
Taxatorii spun că, în zilele toride, munca lor este foarte grea:
"Este foarte cald, nuştiu câte grade sunt azi, dar mi se pare că este mai cald decât ieri şi zilele trecute".
Cinci autospeciale au stropit cu apă străzile oraşului pe tot parcursul zilei.
Unii trecători nu au rezistat ispitei şi s-au răcorit în fântânile arteziene din oraş:
"Ar trebui să fie mai mute havuzuri, pentru aşa temperaturi este normal".
"-Te-ai răcorit puţin? - Chiar da! - Cum e apa în havuz? - Rece".
Alţii au preferat totuşi să meargă la piscină:
"Am venit la piscină, pentru că, în Chișinău, chiar de dimineață se înregistrau 32 de grade la umbră. Aici este însă mai răcoare, bate vântul și atmosfera este plăcută".
"Ne protejăm cu creme de protecție solară, bem multă apă și mâncăm multe fructe și legume".
Meteorologii susţin că astăzi, la 37 de grade, temperatura resimţită era de 44 de grade.