Căldura pentru locuitorii din Chişinău, Bălţi, Comrat şi Glodeni, mai SCUMPĂ. Tariful aprobat de ANRE
Şi agentul termic se scumpeşte din 1 ianuarie. Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică a majorat tariful pentru o gigacalorie în Chişinău, Bălţi, Comrat şi Glodeni.
Astfel, în Capitală, o gigacalorie va costa 2 169 de lei, cu 22 la sută mai mult decât acum. La Bălţi, tariful a crescut până la 2 115 lei pentru o gigacalorie, adică cu 16% mai mult. ANRE a majorat şi tarifele pentru energia electrică.
Locuitorii din Chişinău vor achita 2 169 de lei pentru o gigacalorie față de 1772 de lei până acum, adică cu 22 la sută mai mult. Cei din municipiul Bălți vor plăti cu aproape 400 de lei mai mult, după ce pentru CET-Nord a fost stabilit un preț de 2115 de lei pentru o gigacalorie.
Totodată, consumatorii care beneficiază de agent termic de la Termogaz Bălți vor achita 2538 de lei, în loc de 1772 de lei.
Cu peste 550 de lei mai mult pentru o gigacalorie s-a scumpit şi agentul termic pentru UTA Găgăuzia, după ce pentru furnizorilor Comgaz-Plus și RTC Comrat le-au fost aprobate tarife de peste 2 700 și, respectiv, 2451 de lei.
Au fost majorate și tarifele pentru furnizorii mai mici, precum Apă Canal Chișinău și Servicii Comunale Glodeni.
ANRE a majorat şi tarifele pentru energia electrică. Astfel, 1 kilowatt furnizat de Termoelectrica va costa 3 lei și 35 de bani față de 2 lei și 37 bani, iar cel produs de CET-Nord va costa 3 lei și 11 bani în loc de 2 lei și 84 de bani.
Anterior, și Premier Energy a solicitat majorarea tarifelor la energia electrică, de la 1 leu şi 51 de bani, la 2 lei şi 79 de bani. Premierul Natalia Gavriliţa a dat de înţeles că furnizorul ar trebui să mai aştepte şi să fie solidar. Oficialul a recunoscut că furnizorul înregistrează pierderi, dar a amintit că au fost perioade în care compania a obţinut profit şi nu a cerut micşorarea tarifului.