Căldura s-ar putea scumpi cu aproximativ 11 la sută, la fel ca şi gazele naturale
Costul energiei termice ar putea creşte cu 11 la sută. Asta în cazul în care gazul livrat de Moldovagaz se va scumpi cu 10,8 la sută, potrivit calculelor realizate de Agenţia Naţională pentru Reglementări în Energetică. Declaraţia a fost făcută de directorul ANRE, Victor Parlicov, în emisiunea Fabrika.
ANRE a amânat vineri decizia privind noile tarife pentru gaze şi căldură, pe fundalul unui schim de replici tăioase între directorul acesteia, Victor Parlicov, şi preşedintele Consiliului de Administraţie a Moldovagaz, Alexandr Gusev. Cel din urmă a insistat asupra unei majorări de peste 18 la sută pentru un metru cub de gaze, pe când calculele ANRE permit o scumpire de doar 10,8 procente. Moldovagaz a ameninţat cu o posibilă sistare a livrărilor către CET-uri, iar ANRE i-a cerut să prezinte până luni un plan de reducere a pierderilor.