Calea Ferată din Moldova a vândut unei companii din Rusia şase locomotive produse în 1985
Întreprinderea Calea Ferată din Moldova a vândut, astăzi, în urma unei licitaţii, şase locomotive diesel, produse în anul 1985. Cumpărătorul, o companie din Rusia, a plătit pentru acestea aproximativ 26 de milioane de lei, sau cu 10 la sută mai mult decât preţul de pornire.
Preşedintele companiei "Tehmaş", din Rusia, care a cumpărat cele şase locomotive, a spus că se aştepta ca preţul să fie mai mic decât cel de pornire. "Vă spun sincer că ne aşteptam la alt preţ. Am rămas un pic nemulţumiţi", a precizat Ruslan Darciev.
Directorul Căilor Ferate din Moldova, Vitalie Strună, spune că banii obţinuţi în urma licitaţiei acoperă jumătate din fondul lunar de salarizare al întreprinderii.
În total, CFM a pus, marţi, în vânzare 11 locomotive diesel. La licitaţie au participat două firme din Rusia. Reprezentanţii companiei "Universal" nu au făcut achiziţii şi nici declaraţii pentru presă.
- CFM nu a instalat nicio barieră la trecerile de cale ferată neamenajate: Avem nevoie de 60.000.000 de lei
- Deficitul de vagoane limitează exportul. Reprezentanţii de la Calea Ferată: Problema este parţial rezolvată
- Dacă ai datorii, vinde-le. În Moldova au apărut firme care le vor cumpăra
- CCCEC a pornit un dosar penal: Daune de peste 2.000.000 de lei aduse întreprinderii Î.S. "Calea Ferată din Moldova"