CALIFORNIA, TRECUTĂ PRIN FOC. Bilanțul incendiilor din statul american: 58 de morți
Bilanțul incendiilor devastatoare din statul american California a crescut la 58 de morți. Totodată, autoritățile locale au făcut o listă cu peste 130 de oameni care sunt dați dispăruți.
Flăcările continuă să înainteze și au distrus deja peste 8900 de clădiri, majoritatea case de locuit din Paradise și Malibu.
Peste 5.000 de pompieri depun eforturi uriașe pentru a opri înaintarea flăcărilor. Salvatorii sunt ajutați de 650 de autospeciale, peste 30 de elicoptere și 8 avioane de tip super tanker, capabile să ia apă direct din ocean.
Zeci de mii de oameni au fost evacuați de autorități. Aceștia trăiesc în corturi sau adăposturi improvizate din mila localnicilor care nu au fost afectați de incendii. Aceștia le aduc haine, mâncare, apă și produse de igienă.
”E foarte greu și suntem speriați. Toți acei oameni care au venit și ne-au adus lucruri de care avem nevoie sunt extraordinari. Este o binecuvântare pentru noi.”
”Îi spunem orașul corturilor. Când am venit eu, nu mai era nimeni aici. Acum totul merge din rău în mai rău. Sunt tot mai multe familii evacuate care nu mai au bani să se cazeze la hotel.”
Oamenii vor să se întoarcă la casele lor, însă autoritățile locale spun că vor trebui să aștepte minimum jumătate de an până când vor fi lichidate urmările incendiilor.
”Pur și simplu vreau să mă întorc acasă și nu-mi pasă dacă nu mai am locuinţă. Vreau să mă întorc la locul meu, să-mi pun o casă pe roți și să îmi continui viața. Nu vreau să aștept șase luni, acest gând mă sperie.”
Mai grav e că în unul dintre adăposturile pentru sinistrați a izbucnit un virus gastrointestinal. Cel puţin 200 de oameni s-au îmbolnăvit. Medicii spun că maladia a apărut din cauza condițiilor sanitare proaste.
- Kim Kardashian şi Kanye West au plătit pompieri particulari ca să le protejeze casa din calea incendiului din California
- Imagini emoţionante! Sute de animale au fost SALVATE din incendiul din California
- Bilanţul incendiului devastator din nordul Californiei a ajuns la 48 de morţi
- I-a salvat viaţa de la distanţă. POVESTEA CUTREMURĂTOARE a unei asistente din California, SALVATĂ din ghearele focului de către soţ: NU MURI, FUGI (VIDEO)