Călin Popescu-Tăriceanu, după întrevederea cu Igor Corman: Moldova va avea mereu susţinerea României în tot ce îşi propune
Preşedintele Senatului României, Călin Popescu-Tăriceanu, efectuează o vizită de două zile la Chişinău. În cadrul unui briefing, susţinut alături de şeful Legislativului, Igor Corman, oficialul de peste Prut a declarat că Moldova va avea mereu susţinerea României în tot ce îşi propune.
"Întrevederea a fost una firească şi caldă, ca între prieteni. Moldova va avea mereu susţinere din partea României. Salut liberalizarea regimului de vize pentru cetăţenii moldoveni. Acum va urma ratificarea Acordului de Asociere la nivelul ţărilor membre ale UE. România va fi prima care va ratifica Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană", a menţionat Călin Popescu-Tăriceanu.
Totodată, preşedintele Senatului României a spus că Moldova merită să fie felicitată pentru progresele din ultima perioadă şi faptul că îşi doreşte să se apropie de UE.
La rândul său, preşedintele Parlamentului, Igor Corman, i-a mulţumit lui Călin Popescu-Tăriceanu pentru vizita efectuată în ţara noastră şi sprijinul acordat de România în apropierea de Uniunea Europeană. "Am discutat în special despre aspiraţiile europene ale ţării noastre, iar România ne va susţine. Mai multe proiecte pe care ni le propunem vor fi sprijinite de România, dar şi de UE", a precizat Corman.
Cei doi oficiali au menţionat că în cadrul întrevederii de astăzi au discutat şi subiecte ce ţin de criza din Ucraina, sprijinirea sistemului de învăţământ şi investiţiile societăţilor române în ţara noastră. Totodată, au vorbit şi despre subiecte din domeniul energeticii, construirea podului peste râul Prut, dar şi despre strategia Dunării, care deschide posibilităţi adiţionale pentru Moldova.
Actualitate