Calmîc: Pentru a atrage investitori străini este nevoie de stabilitate economică şi instituțională
Pentru a atrage investitorii străini în țara noastră și a dezvolta economia țării este nevoie de continuat reforma sistemului bancar, dar și din sistemul judiciar. De această părere sunt invitații emisiunii "Țara lui Dogaru" de aseară. Experții mai spun că pentru un climat favorabil de investiții este nevoie ca în țară să existe o infrastructură bine pusă la punct, dar și brațe de muncă.
Ministrul Economiei, Octavian Calmîc, a menționat că pentru a atrage investitori străini este nevoie de o stabilitate atât economică, cât și instituțională. Revenirea pe făgașul stabilității, stimulează companiile care au afaceri în Moldova să se extindă, ceea ce face ca țara noastră să concureze cu statele din regiune.
"Unul din cei mai mari investitori din Republica Moldova a decis să extindă și să construiască o nouă hală de producere cu 27 de mii de metri pătrați. Alt investitor a luat decizia să intre în construcții și asta înseamnă că la mijlocul anului viitor altele 20 de milioane de dolari vor fi investite într-o nouă producere. Noi suntem într-o concurență cu alte țări din regiune, noi trebuie să avem o ofertă pe măsură acestor investitori", a declarat ministrul Economiei.
Invitații în platou mai spun că un element important este reforma justiției, pentru a nu permite ca în țara noastră să fie acaparate genurile de activitate în care potențialii investitori străini pot investi sume mari.
"Acces la resurse, acces la posibilitățile de a dezvolta o investiție la fel ca și alții. Nu se acceptă chestii gen monopolizare, înțelegeri de cartel indirecte sau directe pe anumite piețe. Investitorul este gata să investească, însă se așteaptă că investițiile nimeresc într-un sol fertil sănătos", a subliniat directorul companiei de consultanță juridică, Roger Gladei.
Și în domeniul educației este nevoie de unele reforme, susțin experții.
"Trebuie să aibă loc o reformă în domeniul educațional, astfel încât să aibă loc o potrivire a cererii și ofertei. Să nu producem milioane de juriști, dar să producem acele profesii ingineri, specialiști în IT și alte profesii tehnice care sunt necesare pentru investitori", a precizat Mariana Rufa, directoarea Asociației Businessului European.
Economie