Caloianul, obiceiul românesc practicat în Moldova. Locuitorii din Sofia recurg la acest ritual pentru a aduce ploaia
Caloianul, un obicei românesc vechi, mai poate fi văzut încă în unele sate. Pe timp de secetă, locuitorii din Sofia, raionul Drochia, recurg la acest ritual pentru a aduce ploaia. Adulţii și copii, deopotrivă, îngroapă o păpușă, numită caloian, și se roagă lui Dumnezeu să dea ploaie.
"Lene, Iene caloiene, Du-te-n ceruri și ne cere. Să deschidă porțile să sloboadă ploile, să curgă ca gârlele zilele și nopțile. Doamne, Doamne dă-ne ploaie".
Păpuşa numită "Caloian" este pusă într-un sicriu și dusă cu "alai şi bocete" de copii pe un câmp cu semănături unde este îngropată. Obiceiul respectă întocmai tradițiile unei înmormântări.
"Am făcut o păpușă cum făceam și când eram tineri. Ne-am pregătit și punți, icoană așa ca la mort cu toate celea. Băiețeii vor duce mortul, fetițele vor cânta, ne vom ruga, om plânge pentru că atunci când nu plouă toată lumea plânge".
Oamenii spun că de cele mai multe ori, imediat după ce încheie ritualul, începe să plouă.
"Părinții noștri se duceau cu preotul cu icoanele, dar copiii făceau păpuși și mergeau la hotarul dintre sate și o îngropau. Uneori nu reușeam să ajungem acasă de la hotar că ne prindea ploaia pe drum".
"Dacă ne rugam la bunul Dumnezeu, nu reușeam să ajungem la hotar și ne dădea ploaie. Acum tot nu-i ploaie, poate ne-a ajuta Domnul și ne va da o ploaie curată "
După ce au îngropat păpușa, sătenii se adună la o casă unde petrec cu mâncare și băutură. Ospățul se numește "pomana Caloienilor".
"Asta e masa de pomenire pentru păpușa pe care o înmormântăm. Am pregătit plăcinte, chiperi, mâncare moldovenească".
"Ultimul timp cam rar se practică, dar pe timpuri când era arșiță, secetă, oamenii practicau Caloianul, îngroparea păpușii la care participă și cei în vârstă, dar și copiii ca tradiția să se păstreze", a afirmat primarul satului Sofia, raionul Drochia, Veaceslav Magaleas.
Caloianul rămâne în pământ două-trei zile. Pe urma este dezgropat, purtat de același cortegiu, cu același cântec, și este dus la o apă curgătoare sau o fântână unde se dă drumul aşa-zisului sicriu pe apă.
- UIMITOR! Soluția pentru parbriz care înlocuiește ștergătoarele. Uiți că mai plouă afară (VIDEO)
- INCREDIBIL! De ce se dezgroapă morţii, la şapte ani de la înmormântare? Motivele te vor şoca
- AVERTISMENT METEO! Cod Galben de secetă pentru toată ţara
- Spania: O ploaie cu grindină cât mărimea mingii de tenis a făcut ravagii. Sute de maşini, avariate
- Sărbătoare mare în calendar. Creștinii ortodocși de stil vechi îl cinstesc astăzi pe Sfântul Mare Proroc Ilie